Gandurile unui mort

Category :

Pentru ca imi place mult Blaga, iar aceasta e una din poeziile mele preferate ale sale, m-am gandit sa o descopere si cei ce nu o stiu.

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

 

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

 

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

 

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

 

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamna
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

                                                                                                 Lucian Blaga

Invata de la toate..

Category :

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum. 
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci.
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă,
Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat..
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flacări ce-avem de ars în noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti. 

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!
                                                 Traian Dorz
Etichete Technorati:

De pe aici

Category :

Ma plimb... Vantul sufla cu putere, jucandu-se in parul meu si ghiontindu-ma din toate partile. Simt aerul cald din ce in ce mai mult. Semn ca vine vara. O vara deloc dogoritoare si mai degraba o primavara dulce, cu soare ceva mai darnic.
Ajung intr-o zona cu multe magazine. Pe fiecare vitrina scrie mare ca se fac reduceri cu ocazia zilei mamei. Imediat ma intreb ce ziua mamei?! Deodata parca ma pierd printre ganduri si intr-o fractiune de secunda am impresia ca vine 8 martie. Ma dezmeticesc in secunda 2 si realizez de fapt ca suntem in mai. Si totusi 8 martie e sarbatorit international. Ciudat imi zic, nu inteleg nimic... Mai merg ce mai merg, alta vitrina, ziua mamei-10 mai. Adica duminica. Mi se aprinde beculetul in cele din urma! Staaai ca 8 martie e ziua internationala a femeii, nicidecum a mamei, gata s-a deslusit misterul! Dar la noi cum mai mult e ziua mamei, am fost dusa putin in deruta. Apoi am aflat ca exista si ziua tatalui si cele doua sarbatori sunt extrem de importante pentru ei. Frumos...o mama si un tata avem si merita sa ii sarbatorim,nu?
Mai pasesc putin si privirea imi fuge pe geamul unui coafor plin cu femei, majoritatea aproape de varsta a treia, iar pe gresie, jos, 3 catei culcati pe burta, cu botul pe labe, asteptandu-si extrem de cumniti stapanele sa isi termine ritualul infrumusetarii. Cred ca e un fel de-a doua casa a lor avand in vedere ca aici, femeile de 70, 80, 90 (!!!) de ani au in medie cam una, doua programari la coafor pe saptamana! Lucru pentru care le admir, evident! Daca la noi unele femei au tendinta de a-si pune tolul pe cap dupa ce se marita, pe motivul ca de-acum m-am maritat, la ce bun sa ma mai aranjez, aici femeile ar fi in stare sa isi dea ultima rasuflare pe scaunul de la coafor. Sa mai spun ca la noi nu am vazut never ever vreun catel intr-un coafor?! Aici ii vezi unde nu te astepti, si prin magazine, la shopping :)
Intru intr-un supermarket, un grup de fete (16-17 ani) incurca un culoar doar pentru simplu fapt ca nu se pot hotari asupra carei marci de vodka sa o cumpere si trag de cateva sticle nevoie mare, neajungand parca la niciun acord. La ora asta cred ca deja e si golita sticla(sticlele). Trist, da! Din punctul meu de vedere! Dupa parerea mea, nu exista femeie mai josnica, mai degradanta decat una beata! Nu le pot suporta!! Eu, care sunt anti-alcool.
Vantul s-a mai calmat si ajung si acasa unde ma intampina in extaz, ca de fiecare data, Shani! Da, mamuca, las` ca te face si pe tine mama baiat de coafor!!

Ham-ham

Category :

Am mai crescut ce-i drept de cand nu m-ati mai vazut, ma indrept cu pasi mari catre aniversarea a 5 luni de viata! Sunt un baietel inteligent si stiu de pe acum ca o sa ajung un barbat fatal, ce o sa dea toate fetele pe spate pentru ca toata lumea imi spune ca tare aratos sunt ;;) Cred ca am inceput sa imi dau si eu seama de acest lucru pentru ca imi place sa ma uit in oglinda, si de curand cred ca am realizat ca acolo nu e alt catel, ci chiar eu. Insa mi-a luat ceva timp, sa stiti :) Toti imi zic ca-s maricel pentru varsta mea, chiar si domnu` doctor m-a cautat la dinti, nevenindu-i sa creada ca-s si eu un bebe mic. Tot aud ca poate oi fi ca Benjamin Button, cine o mai fi si asta nu stiu :)
O sa va intrebati poate cu ce imi place sa imi ocup timpul. Ei bine, imi place sa ma joc cu cele doua jucarii de plus ale mele (bine, in afara de cele doua umane), sa dorm, sa pap (sunt un adevarat gurmand), sa merg la plimbare, sa alerg de nebun in iarba, eee chestii de genu` :D Dar sunt si lucruri ce imi displac! Cum ar fi aspiratorul, feonul si sa stau singurel. Sunt foarte lipicios si atasat de oameni incat urasc singuratatea :(
Insa stiu sa fac multe lucruri, ca de exemplu: sa dau noroc, sa merg si sa stau in doua picioruse, sa stau in fundulet la comanda sau culcat. Stiu sa o caut si sa o aduc pe Minnie(prietena mea de plus) la cerere. Si asta ca sa vedeti ca nu am irosit 4 luni de pomana. Cand aud ceasul desteptator dimineata sar in capul lor si ii smotocesc de nu se vad cand bag de seama ca pupicii nu dau nici un rezultat. Sunt belgian get beget, cu acte in regula dar inteleg numai romaneste :D Cam atat despre mine, las pozele sa spuna mai multe: