Raftul cu ganduri

Imi amintesc cu placere si acum de clipa in care, a doua zi dupa  banchetul clasei a 8-a, am fost cu clasa la cinema pentru premiera filmului Titanic. Nici acum nu stiu a cui a fost ideea..poate a dirigintei! Dar am o poza pe care mi-a facut-o mama de pe geam la venire, si aveam exact aceeasi coafura ca in seara petrecerii sfarsitului de gimnaziu. Poate doar asa  aveam cum sa imi amintesc cu exactitate data la care am vazut Titanicul, la cinema Unirea in orasul Roman. Dar nu vreau sa vorbesc acum nici de banchet si nici de Titanic. Acest cinematograf ramasese la vremea aceea singurul din oras, din 3-4 sau cate au fost odata. Amplasat excelent, chiar in buricul targului..imi amintesc cum mergeam frecvent cand eram mult mai mica doar pentru a ma uita la afisele filmelor. Le gaseam minunate! Erau impartite parca in doua categorii: programul zilei si programul viitor.  
Dupa multi ani, fiind la Iasi, am aflat ca s-a inchis. Prima intrebare ce mi-a incoltit in minte a fost -un oras (pardon, municipiu) fara cinema? Cine a mai pomenit?! Si de ce? Nu se mai duceau oamenii la film? Nu stiu nici acum cauza, dar ma gandesc ca asta ar fi. Pacat. Daca vreodata, vreun copil din Roman  va citit ce am scris eu aici as vrea sa il intreb: Tu ai fost vreodata la film la cinema?

Imi amintesc prima data cand un baiat m-a strans in brate pe ultimul rand al salii cinematografului si ajungand acasa habar nu mai aveam despre ce a fost filmul.

Imi amintesc de asemenea  momentul in care am fost la film, in Iasi , iar cand ne-am trezit doar noi doi in sala tu m-ai intrebat: oare va mai rula filmul doar pentru noi? Nu uit cat de copios am ras atunci. A doua oara cand s-a intamplat asa, ai stiut ca filmul va incepe negresit. Ne ingheta mereu nasul si picioarele dar ne simteam bine mergand la film. Chiar daca rula doar pentru noi.

Tu, var`meo, mai tii minte cand mi-a zburat balonul cu heliu din mana si nu a vrut sa se opreasca decat in tavanul inalt al cinemaului? Cum am ramas suspinand cu ochii atintiti in sus la el? Nu mai stiu ce film am vazut atunci, si nici daca eram la Republica sau la Victoria, doar cu momentul asta am ramas.

Acum, aici, unde locuiesc acum, pur si simplu nu reusesc sa ajung sa vad un film. E vorba de  2012. De fapt de ajuns, am ajuns la locul cu pricina si prima data si a doua, dar de fiecare oara m-am intors dezamagita. De ce? Pentru ca dupa mult timp de stat la coada(care se intindea pana afara) nu am mai prins bilete. Cand s-a intamplat prima data am fost chiar in ziua premierei, pe 11 nov. Mi-am zis ca se explica. Astazi, 10 zile mai tarziu, sambata, ora 20, acelasi cinema, acelasi film. Imi iau masurile de precautie si ajung  la ora 19. Pe ecran ce vad? SOLD! 

Plec spre alt cinema, cu sperante mari. Un nene dragut ne intampina la usa si ne zice zambind: imi pare rau, totul e completat! Zic, nu-i nimic, luam pentru ora 22. Imi pare rau, nu   mai sunt locuri disponibile! 

Pentru maine aveam de gand sa mergem la biserica. Dar NU, dimineata merg sa iau bilete pentru filmul de 8 seara. Cu siguranta gasesc, trebuie!

A fost dezamagirea mare, filmul nu  mai avea sa ruleze doar pentru noi doi, ci pentru mii. Alta natie e asta, nenicule! Pai cand citesti pe net ca filmul x a avut incasari de sute de milioane de dolari, stai si intrebi : Romania oare a fost la film?

Nu imi plac oamenii prea seriosi, le-as declara tuturor razboi, chiar daca si eu fac parte dintre ei de o vreme incoa`.Niciodata nu mi-a facut placere prezenta lor..prin serios a se intelege exact la ce ma gandesc eu acum..adica nu ma refer la parolist sau ceva de genul..

Simtul umorului e o calitate ce face barbatii pur si simplu adorabili iar pe femei ceva mai abordabile. Nimanui nu ii place acriturile, nu-i asa? Imi amintesc ca aveam colegi atat de seriosi incat niciodata nu-i vedeai schitand un zambet macar, mereu erau in banca lor asteptand parca o urmatoare etapa din viata, in care ei erau partasi demult. Ma intreb si acum oare pe unde or fi si daca tot la fel de in serios isi iau viata, insa nu e greu de ghicit. Nu suport nici persoanele morocanoase dimineata. Stiti ca sunt acei indivizi care inca nu intra in contact cu lumea in primele ore de dupa trezire ci trebuie sa treaca ceva timp pana sa poata rosti un cuvant. Cu siguranta ii vedeti fie acasa (poate ca nu) ori la servici, cum stau  cu privirea in gol si cu nasul in cafea; dar asta e, unii isi pornesc mai greu motorasul decat ceilaltii, ar fi chiar culmea sa am pretentia ca toti sa fim la fel.

La cum sunt timpurile acum , stau si ma gandesc ca daca ne-am pune mintea cu ele, unde am ajunge. Am lua-o razna?-acum serios vorbind. Ferice de cei ce au puterea de a nu-si pierde zambetul de pe buze niciodata. Ferice de ce eram si eu odata! Oare sa ma fi maturizat?

Nu, nu cred in ideea de a muri  copilul din mine, refuz asta! Si la urma urmei, cine ne-ar cere vreodata asta?

Viata e mult prea frumoasa pentru a nu o gusta cu bucuria unui copil..INTOTDEAUNA!