E frumos sa ai blog!

Category :

Serios! Mă gândeam cum aproape cu 3 luni în urmă am descoperit lumea asta frumoasă și am zis hai să intru și eu în ea, mai ales că aveam timp berechet! Am început timid, cu pași mărunți, neștiind prea multe despre ce și cum dar pe zi ce trecea a început să îmi placă tot mai mult. Nu mă vizita nimeni cred, dar nici nu mă gândeam la asta..până într-o zi când o văd pe scumpa de Lavinia la persoane interesate. Arăta cam așa: Persoane interesate (1) și eram tare mândră și bucuroasă că era cineva care a găsit blogul meu într-atât de interesant încât să mai revină și a doua oară. Era o senzație plăcută.
Apoi a urmat și drăguțica de Iulia (cu care am în comun faptul că suntem departe de țară) și tot așa. Pot să zic că mi-am făcut prieteni și e frumos,  e ca o  mare familie. Mulțumesc Laviniei că mă vizitează, Iuliei, lui Ciprian, Laviniei Ștefan, Corinei, etc. Le citesc și eu blogurile de pe care în fiecare zi pleci încărcat cu informații noi, te amuzi, te relaxezi , intri în poveștile lor sau devii o bucătăreasă desăvârșită! Sunteți toți extraordinari! 

13 comentarii:

Lavinia spunea...

Da, e tare frumos sa ai blog, sa cunosti oameni noi, sa iei parte la experientele lor, sa le impartasesti pe ale tale, sa citesti ce au mai scris, sa iti incanti mintea si privirea.
Sentimentele pe care le-ai trait la inceput le-am trait si eu si cred ca majoritatea dintre noi. Mi-aduc aminte ca in prima saptamana n-am avut decat un vizitator si eram tare fericita pentru acea vizita.
Acum lucrurile s-au mai schimbat si incet, incet am inceput sa cunosc din ce in ce mai multi oameni, sa intru în aceasta mare familie.
Ma bucur ca te-am facut fericita cand am aparut ca prima persoana care iti urmareste blogul!
Spor la scris pe mai departe si sa ai cat mai multi vizitatori! Te pup!

Diana spunea...

Ce frumos ți-ai găsit cuvintele și de astă dată! Mulțumesc tare mult Lavinia, ești cu adevărat o persoană deosebită și mă bucur că te-am cunoscut! te pupic și eu!

Laurentiu spunea...

Welcome!

http://e-dragoste.blogspot.com/2009/02/concurs-8-martie.html

lavinia stefan spunea...

Multumesc, draga mea - m-am emotionat, sa stii, cind m-am vazut trecuta pe lista sustinatorilor. Conteaza pe mine in continuare - sint cu ochii pe tine si miine :)))

Diana spunea...

:)) Mulțumesc Lavinia!

Iulia spunea...

Multumesc,Diana foarte mult!Ma bucur ca sunt si eu pe lista:)
Aceleasi sentimente le-am trait si eu,bineinteles la inceputul blogului meu si iaca acum ma bucur de multi "spectatori",ceea ce e bine,nu?:)Ma bucur ca te am ca prietena,atat pe tine cat si pe mamica Lavinia care e o scumpa foc!
Diana,mult succes in continuare si te pupic dulce:* !!!

Ciprian spunea...

ne place si de blogul tau dar ne place si ce si cum scrii. si eu te vizitez cu placere, cred ca zilnic. da, e frumos sa ai blog chiar daca uneori iti mai mananca zilele si mai ales noptile:) iti dorest cat mai multe posturi si cat mai multi vizitatori! sa ajungi un fel de zoso in varianta feminina sa ne dam cu totii mari ca te-am cunoscut inca de la inceputuri:)

Diana spunea...

Merci mult de tot Iulia! Și eu mă bucur că ne-am putut cunoaște! Pupici!!

Diana spunea...

Multumesc mult Ciprian pentru urari :) da, zoso in varianta feminina, asta mi-a placut :) e lupta acerba iar mie mi se intampla cam des sa fiu in pana de inspiratie:)) Oricum, ma bucur ca te-am cunoscut si multumesc pentru vizite!

Kali spunea...

dragut blog.
da,la inceput e placut.vezi prima persoana interesata..a doua..si numarul creste zilnic:D.de ce ne place,nu stim sigur,dar este un sentiment..foarte..frumos?:D

Diana spunea...

Bine ai venit, Kali! Ai dreptate, e foarte placuta senzatia! Multumesc, si tu ai un blog foarte dragut! Te mai astept!

Cory spunea...

Draga Lavinia, imi place totusi sa zic, ca eu am fost prima persoana care i-a citit blogul Dianei, ba chiar am lasat si un comentariu, primul de altfel :) nu-i asa vara-meo? Chiar daca nu am blog, nu ca nu mi-as face, ca mi-ar placea de altfel, dar nu am timp, stii tu de ce, Dia :) Va pup pe toate, sunteti dulci si va urez sa scrieti la fel de frumos si interesant ca si pana acum ! Va pup cu drag, Cory

Diana spunea...

Da, Cory, asa e,(ai fost tare draguta, chiar m-ai amuzat) eu ma refeream ca Lavinia a aparut prima la persoane interesate, dat fiind faptul ca are blog! Iti multumesc ca vii adesea in casuta mea si sa stii ca astept sa iti citesc blogul :)) Te pupic