Raftul cu ganduri

Ati facut bradutul? Aici i-am vazut mai in toate casele cam incepand cu 1 decembrie si stau si ma intreb ce farmec mai are atunci cand vine Craciunul iar acele deja s-au scuturat de caldura si probabil ca dupa 3 saptamani probabil s-au cam plictisit de el. 

Povestea sa suna cam asa: legat de un stalp, pe o strada din San Francisco, in timp ce isi astepta stapanul, a fost surprins de un fotograf ce trecuse intamplator prin zona. Si uite asa, a devenit vedeta pe internet, a primit un nume (Mr. Newman), dar si titlul de cel mai trist catel din lume! Nu-i asa ca e adorabil?

Imi amintesc cu placere si acum de clipa in care, a doua zi dupa  banchetul clasei a 8-a, am fost cu clasa la cinema pentru premiera filmului Titanic. Nici acum nu stiu a cui a fost ideea..poate a dirigintei! Dar am o poza pe care mi-a facut-o mama de pe geam la venire, si aveam exact aceeasi coafura ca in seara petrecerii sfarsitului de gimnaziu. Poate doar asa  aveam cum sa imi amintesc cu exactitate data la care am vazut Titanicul, la cinema Unirea in orasul Roman. Dar nu vreau sa vorbesc acum nici de banchet si nici de Titanic. Acest cinematograf ramasese la vremea aceea singurul din oras, din 3-4 sau cate au fost odata. Amplasat excelent, chiar in buricul targului..imi amintesc cum mergeam frecvent cand eram mult mai mica doar pentru a ma uita la afisele filmelor. Le gaseam minunate! Erau impartite parca in doua categorii: programul zilei si programul viitor.  
Dupa multi ani, fiind la Iasi, am aflat ca s-a inchis. Prima intrebare ce mi-a incoltit in minte a fost -un oras (pardon, municipiu) fara cinema? Cine a mai pomenit?! Si de ce? Nu se mai duceau oamenii la film? Nu stiu nici acum cauza, dar ma gandesc ca asta ar fi. Pacat. Daca vreodata, vreun copil din Roman  va citit ce am scris eu aici as vrea sa il intreb: Tu ai fost vreodata la film la cinema?

Imi amintesc prima data cand un baiat m-a strans in brate pe ultimul rand al salii cinematografului si ajungand acasa habar nu mai aveam despre ce a fost filmul.

Imi amintesc de asemenea  momentul in care am fost la film, in Iasi , iar cand ne-am trezit doar noi doi in sala tu m-ai intrebat: oare va mai rula filmul doar pentru noi? Nu uit cat de copios am ras atunci. A doua oara cand s-a intamplat asa, ai stiut ca filmul va incepe negresit. Ne ingheta mereu nasul si picioarele dar ne simteam bine mergand la film. Chiar daca rula doar pentru noi.

Tu, var`meo, mai tii minte cand mi-a zburat balonul cu heliu din mana si nu a vrut sa se opreasca decat in tavanul inalt al cinemaului? Cum am ramas suspinand cu ochii atintiti in sus la el? Nu mai stiu ce film am vazut atunci, si nici daca eram la Republica sau la Victoria, doar cu momentul asta am ramas.

Acum, aici, unde locuiesc acum, pur si simplu nu reusesc sa ajung sa vad un film. E vorba de  2012. De fapt de ajuns, am ajuns la locul cu pricina si prima data si a doua, dar de fiecare oara m-am intors dezamagita. De ce? Pentru ca dupa mult timp de stat la coada(care se intindea pana afara) nu am mai prins bilete. Cand s-a intamplat prima data am fost chiar in ziua premierei, pe 11 nov. Mi-am zis ca se explica. Astazi, 10 zile mai tarziu, sambata, ora 20, acelasi cinema, acelasi film. Imi iau masurile de precautie si ajung  la ora 19. Pe ecran ce vad? SOLD! 

Plec spre alt cinema, cu sperante mari. Un nene dragut ne intampina la usa si ne zice zambind: imi pare rau, totul e completat! Zic, nu-i nimic, luam pentru ora 22. Imi pare rau, nu   mai sunt locuri disponibile! 

Pentru maine aveam de gand sa mergem la biserica. Dar NU, dimineata merg sa iau bilete pentru filmul de 8 seara. Cu siguranta gasesc, trebuie!

A fost dezamagirea mare, filmul nu  mai avea sa ruleze doar pentru noi doi, ci pentru mii. Alta natie e asta, nenicule! Pai cand citesti pe net ca filmul x a avut incasari de sute de milioane de dolari, stai si intrebi : Romania oare a fost la film?

Nu imi plac oamenii prea seriosi, le-as declara tuturor razboi, chiar daca si eu fac parte dintre ei de o vreme incoa`.Niciodata nu mi-a facut placere prezenta lor..prin serios a se intelege exact la ce ma gandesc eu acum..adica nu ma refer la parolist sau ceva de genul..

Simtul umorului e o calitate ce face barbatii pur si simplu adorabili iar pe femei ceva mai abordabile. Nimanui nu ii place acriturile, nu-i asa? Imi amintesc ca aveam colegi atat de seriosi incat niciodata nu-i vedeai schitand un zambet macar, mereu erau in banca lor asteptand parca o urmatoare etapa din viata, in care ei erau partasi demult. Ma intreb si acum oare pe unde or fi si daca tot la fel de in serios isi iau viata, insa nu e greu de ghicit. Nu suport nici persoanele morocanoase dimineata. Stiti ca sunt acei indivizi care inca nu intra in contact cu lumea in primele ore de dupa trezire ci trebuie sa treaca ceva timp pana sa poata rosti un cuvant. Cu siguranta ii vedeti fie acasa (poate ca nu) ori la servici, cum stau  cu privirea in gol si cu nasul in cafea; dar asta e, unii isi pornesc mai greu motorasul decat ceilaltii, ar fi chiar culmea sa am pretentia ca toti sa fim la fel.

La cum sunt timpurile acum , stau si ma gandesc ca daca ne-am pune mintea cu ele, unde am ajunge. Am lua-o razna?-acum serios vorbind. Ferice de cei ce au puterea de a nu-si pierde zambetul de pe buze niciodata. Ferice de ce eram si eu odata! Oare sa ma fi maturizat?

Nu, nu cred in ideea de a muri  copilul din mine, refuz asta! Si la urma urmei, cine ne-ar cere vreodata asta?

Viata e mult prea frumoasa pentru a nu o gusta cu bucuria unui copil..INTOTDEAUNA!

 M-am tot invartit pe pagina asta, am schimbat hainutele, un pic din muzica, am facut curatenia de revenire...si tot intrand si iesind aproape zilnic, in sfarsit m-am hotarat sa va spun "bine v-am gasit, dragilor!" Mi-a fost dor de voi!

 Ma tot intrebam cum ar putea arata primele mele randuri dupa o pauza atat de lunga, ce titlu sa asez....imi era teama ca nu imi voi mai gasi cuvintele! Sincer, nu stiam daca sa o mai fac sau nu..dar odata ce te-ai apucat de sportul asta e greu sa renunti.. Mi-au lipsit clipele frumoase petrecute aici cu voi! Am observat cu mare drag ca toti sunteti cumintei la locurile voastre, exact asa cum v-am lasat, si continuati sa bloggeriti cu spor; ba mai mult chiar, o persoana tare draga a revenit dupa o pauza lunga ! Va urmaresc cu acelasi interes, zi de zi.

A venit si clipa mult asteptata: dupa un an ma intorc acasa, la cei dragi! Inima imi salta de bucurie, fluturasii isi fac de cap in stomac...am emotii..

Emotii pentru reintalnirea cu familia, cu prietenii, cunoscutii, vecinii si de tot ce ma leaga de tara mea..

Va las cu bine si  sa va gasesc la fel! :)

Pupiiiiiiici dulci!!

E oare prea devreme pentru o postare? Ora 8:14 (?!?!) mi-am turnat cafeaua in cana, dupa prima inghititura mi-am dat seama ca e mult prea tare pentru a o putea bea. Pana nu demult nu o puteam suporta dar pe parcurs am prins si indeletnicirea asta. O fi bine, o fi rau? Cert e ca te trezeste si iti da pofta de a incepe o noua zi. In cazul meu de hibernare.. Sunt intr-un concediu prelungit, dupa, ce-i drept, muulti ani in campul muncii :) mai bine zis unul si un pic..dar nu-i bai..viata e inainte, am timp sa recuperez!

Imi plac job-urile solicitante, cele care nu iti permit nici sa respiri, pentru ca te tin in priza si astfel nu ai cum sa te plictisesti! Mi-e dor sa cad pe branci de oboseala, seara, fara ca macar sa imi mai trebuiasca mancare.. sa plang de ciuda ca ceva nu mi-a iesit cum trebuie..etc,etc.. Nu credeam ca voi ajunge sa regret astfel de vremuri, si totusi..uite ca da!! Uff imi lipsesc multe si simt cum ma sting daca mai vegetez mult.. But let`s see, the future sounds  good..

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc dinainte de planurile de viitor sau de lucrurile in stadiu de proiect, pana ce nu le-am vazut realizate..poate fiindca sunt cam pesimista (cum imi spun toti) sau mult prea realista (cum imi place mie sa zic) insa da, mi-e teama de esec! Nu  e din superstitie, doar ca, asa simt.. E destul de nasol sa iti faci vise, iluzii, pe care dintr-un motiv sau altul, viata nu ti le indeplineste, iar mai apoi, sa te doara cand cazi de undeva de sus si sa te izbesti cand ti-e lumea mai draga! Asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem idealuri si teluri in care sa credem cu toata taria..pentru ca fara ele s-ar limita viata noastra, nu?

M-am tot chinuit in ultimele postari sa scriu cu diacritice, sa fie totul corect si sa se vada frumos, dar iar ma vad renuntand la idee pentru ca pana le gasesc pe tastatura imi fug toate ideile.. si asa sunt putin fugarite in mintea mea..dau navala cateodata de nici nu le pot prinde si pune cap la cap.

In alta ordine de idei...ca tot despre ele fiind vorba..mi-am asezat frumusel castile ca sa pot asculta muzica la un volum care sa ma satisfaca oarecum, fara ca vecinul de deasupra sa imi bata in cap..si ascult piesa aceasta , pusa pe repeat, ce tare ma obsedeaza de ceva zile.. am senzatia acum ca as putea-o asculta non-stop.

Ca tot veni vorba de ascultatul muzicii, imi doresc din n motive sa stau la casa, insa cred ca pe primul loc e acesta, ca as putea asculta muzica la maxim la orice ora din zi sau din noapte, fara sa ma auda careva. Nu stiu cum e pentru altii, dar eu daca nu o simt in stomac :), daca nu o traiesc, parca nici nu se pune! Asa o fi si pentru voi? Mai nou imi doresc mult un ipod ale carui casti sa le tin in urechi si noaptea cand dorm!

Soo, why my lord? Have a niceeeee day!

...şi probabil nu ai să te superi pe mine dar astăzi nu te pot serba dat fiind faptul că în calendarul meu, în dreptul zilei de azi scrie "Adormirea Maicii Domnului"... însă pe tine te cheamă Maria şi ca o fată isteaţă şi credincioasă ce eşti, ştii prea bine când îţi faci onomastica...Aşa că pentru flori si urări te vizitez pe 8 septembrie, hai că nu mai e mult, ştiu că poţi aştepta!

Am văzut zilele acestea un film extraordinar, unul din cele mai bune vizionate în ultimul timp. Este vorba de pelicula spaniolă "El Metodo", care m-a ţinut ţintuită pe canapea până la final.

Despre ce este vorba:

Acţiunea filmului se desfăşoară la Madrid, în timp ce mii de oameni protestează împotriva FMI. După mai multe interviuri, şapte persoane sunt alese pentru a susţine proba finală  pentru un post de conducere într-o importantă companie. Ceea ce nu ştiu ei e că vor fi testaţi prin metoda Gronholm,  utilizată pentru armata germană după primul război mondial. Cei şapte care aspiră la această poziţie de conducere sunt invitaţi într-o cameră, la o masă rotundă, fiecare având în faţă 7 calculatoare, lăsaţi un timp pentru a se cunoaşte între ei, urmând apoi a fi supuşi mai multor teste iar membrilor grupului li se cere, in mod periodic, sa voteze eliminarea unuia dintre ei, la finalul fiecarei probe. Surpiza pe care o au este că printre ei se află o aşa numită "cârtiţă" din interiorul companiei, evaluatorul, cel care le va observa reacţiile şi felul în care candidaţii trec probele. Imediat încep presupunerile şi suspiciunile, din acest moment bănuindu-se unul pe altul.

Ceea ce este interesant  e tocmai această metodă inedită pentru ocuparea unui post, gen reality-show.

Este un film simplu dar care te face să îl vizionezi cu sufletul la gură până la final. Morala ar fi: cam până în ce punct ai fi dispus să mergi pentru a-ţi atinge scopurile?

A obţinut 10 premii, fiind nominalizat de 12 ori la festivalurile de film.

Vi-l recomand cu căldură, fiind convinsă că nu veţi regreta alegerea făcută!

Filmul se poate downloada de AICI.

Belgia este o ţară atât de micuţă încât îţi ia foarte puţin timp să o străbaţi de la un capăt la celălalt, distanţa între oraşe fiind foarte mică, majoritatea  aflându-se cam la o oră de Bruxelles. Cum capitala am devorat-o deja, curiozitatea, dragul de plimbare şi nou ne-a dus ieri într-un orăşel de vis numit Dinant. Fotografiile văzute pe internet înainte de a pleca de acasă sunt egale cu zero în comparaţie cu oraşul văzut pe viu.

Aflat la 90 de km de Bruxelles, Dinant este situat pe malul fluviului Meuse şi reprezintă o destinaţie turistică importantă in partea valonă a Belgiei.  Numele oraşului este asociat cu inventatorul saxofonului, Adolphe Sax, lucru aflat abia acum de către mine, când am asociat rapid toate saxofoanele in miniatura ce le-am văzut acolo.

Când am ajuns, primul meu gând a fost wow, ce minunăţie, mi-aş dori să locuiesc aici! Dacă înainte eram atrasă de oraşele mari şi aglomerate, acum parcă îmi doresc să trăiesc într-un orăşel liniştit şi cochet. Probabil lucrul acesta se schimbă odată cu vârsta :)

Locurile de vizitat aici  ar fi:

* Catedrala protopopială Notre-Dame, (sec. 13-14), reconstruită în stil gotic pe ruinele unei biserici distruse în urma unor căderi de pietre din stâncile din apropiere. Construcţia unor turnuri simetrice a fost abandonată după completarea mai multor niveluri ale acestora, fiind preferată realizarea unui turn unic, central, cu acoperiş în formă de ceapă. Aspectul unic al catedralei, face ca aceasta să fie simbolul oraşului.

* Citadela este situată în vârful stâncii ce domină oraşul, în vecinătatea imediată a catedralei. Citadela a fost construită iniţial în secolul al XI-lea pentru a controla valea fluviului Meuse. Citadela a fost extinsă în 1530, dar a fost distrusă de francezi în 1703. Aspectul actual este din timpul Regatului Unit al Ţărilor de Jos, când citadela a fost reconstruită între 1818-1821. În timpul primului război mondial, în jurul acesteia au avut loc lupte importante, unul dintre cei răniţi fiind, pe atunci locotenentul, Charles de Gaulle.

* Stânca Bayard, o formaţiune stâncoasă sub forma unui ac, separată de masivul stâncos de pe malul fluviului.

* Abaţia Notre-Dame de Leffe cunoscută datorită berii ce îi poartă numele.

Şi acum, câteva fotografii

  

Enya

E o întâmplare a fiinţei mele

şi atunci fericirea dinlăuntrul meu

e mai puternică decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrisneşti intr-o imbrăţişare

mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stam de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeşte-mi

timpla de stele, până când

lumea mea prelunga şi în nesfirşire

se face coloană sau altceva

mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,

două culori ce nu s-au văzut niciodata,

una foarte de jos, intoarsă spre pământ,

una foarte de sus, aproape ruptă

în infrigurata, neasemuita luptă

a minunii că eşti, a-ntimplării că sunt.

Nichita Stănescu