Viata e frumoasa. E frumoasa pentru noi, dar v-ati gandit vreodata daca e la fel de minunata pentru cei care poate nu au ceea ce pentru noi e normalul?
Vine Craciunul, cea mai frumoasa si mai profunda sarbatoare a suflarii omenesti, toti suntem in haosul cumparaturilor, toti vrem sa ne achizitionam un bradut frumos si cele necesare pentru a nu ne lipsi nimic de pe masa de Craciun! Toate astea sunt lucruri absolut normale, firesti, nu? Dar acum in pragul sarbatorilor gandul ma duce si la cei care poate, niciodata nu au avut parte de "normalitatea" vietii noastre. Si ma refer la acei copilasi parasiti in case de copii, care ei niciodata nu au simtit caldura unui camin, dragostea calda a parintilor, magia Craciunului, bucuria ce vine odata ce avem parte de toate aceste lucruri... Cu ce sunt ei de vina ca au venit pe lume prin intermediul unor oameni pentru care doar clipa procrearii a contat, fugind de responsabilitatea faptelor sale? Ei s-au trezit straini intr-o lume in care, in necunostinta de cauza la inceput, poate asa credeau ei ca arata normalitatea vietii, ca mai apoi sa realizeze ca ei sunt altfel de ceilalti copii ce au o casa, ce au o mami si un tati..ca dupa aceasta sa isi puna mii de intrebari la care poate niciodata nu vor afla raspunsuri. E asa trist si revoltator totodata!
Ma mai refer la acei batranei ramasi singuri dupa ce o viata intreaga s-au zbatut sa isi creasca, copii, acei batranei de care nimeni nu mai are nevoie, parasiti probabil prin azile traindu-si ultimii ani..
Mi-a ramas adanc intiparit in memorie un pasaj din copilarie cand mergeam cu mamaia mea la azilul de batrani din oras si le duceam de mancare, atunci cand erau "mosii", ocazie cu care se dadea de pomana. Iar noi le-am dus bunatati si nici acum nu am putut uita bucuria lor. Mi-am spus ca atunci cand voi creste si eu mare voi face la fel. Am facut-o? Niciodata! Si totusi, vorba aceea care spune "Cand oferi ceva, Dumnezeu iti da inapoi inzecit", e tare adevarata!
Din putinul nostru ne gandim vreodata sa dam si altora care poate nu au nimic? Ne gandim sa impartim cu ei, sa le oferim un zambet care poate mai apoi ne va dainui intiparit in memorie, in timp? Ne gandim doar sa avem noi cat mai mult, sa avem noi de toate, asta e normalul pentru noi.. Dar ce poate pentru noi valoreaza putin, pentru altii valoreaza o enormitate! Si atunci ar fi bine sa stam sa ne gandim cat de privilegiati suntem, chiar daca nu suntem milionari, chiar daca inca nu am realizat ce ne-am propus, suntem totusi bogati doar prin prisma faptului ca, atunci cand va veni Craciunul, ne va gasi sanatosi, alaturi de cei dragi, in caldura caminului nostru.... "
Nu moartea e opusul vietii, ci indiferenta."
Vine Craciunul, cea mai frumoasa si mai profunda sarbatoare a suflarii omenesti, toti suntem in haosul cumparaturilor, toti vrem sa ne achizitionam un bradut frumos si cele necesare pentru a nu ne lipsi nimic de pe masa de Craciun! Toate astea sunt lucruri absolut normale, firesti, nu? Dar acum in pragul sarbatorilor gandul ma duce si la cei care poate, niciodata nu au avut parte de "normalitatea" vietii noastre. Si ma refer la acei copilasi parasiti in case de copii, care ei niciodata nu au simtit caldura unui camin, dragostea calda a parintilor, magia Craciunului, bucuria ce vine odata ce avem parte de toate aceste lucruri... Cu ce sunt ei de vina ca au venit pe lume prin intermediul unor oameni pentru care doar clipa procrearii a contat, fugind de responsabilitatea faptelor sale? Ei s-au trezit straini intr-o lume in care, in necunostinta de cauza la inceput, poate asa credeau ei ca arata normalitatea vietii, ca mai apoi sa realizeze ca ei sunt altfel de ceilalti copii ce au o casa, ce au o mami si un tati..ca dupa aceasta sa isi puna mii de intrebari la care poate niciodata nu vor afla raspunsuri. E asa trist si revoltator totodata!
Ma mai refer la acei batranei ramasi singuri dupa ce o viata intreaga s-au zbatut sa isi creasca, copii, acei batranei de care nimeni nu mai are nevoie, parasiti probabil prin azile traindu-si ultimii ani..
Mi-a ramas adanc intiparit in memorie un pasaj din copilarie cand mergeam cu mamaia mea la azilul de batrani din oras si le duceam de mancare, atunci cand erau "mosii", ocazie cu care se dadea de pomana. Iar noi le-am dus bunatati si nici acum nu am putut uita bucuria lor. Mi-am spus ca atunci cand voi creste si eu mare voi face la fel. Am facut-o? Niciodata! Si totusi, vorba aceea care spune "Cand oferi ceva, Dumnezeu iti da inapoi inzecit", e tare adevarata!
Din putinul nostru ne gandim vreodata sa dam si altora care poate nu au nimic? Ne gandim sa impartim cu ei, sa le oferim un zambet care poate mai apoi ne va dainui intiparit in memorie, in timp? Ne gandim doar sa avem noi cat mai mult, sa avem noi de toate, asta e normalul pentru noi.. Dar ce poate pentru noi valoreaza putin, pentru altii valoreaza o enormitate! Si atunci ar fi bine sa stam sa ne gandim cat de privilegiati suntem, chiar daca nu suntem milionari, chiar daca inca nu am realizat ce ne-am propus, suntem totusi bogati doar prin prisma faptului ca, atunci cand va veni Craciunul, ne va gasi sanatosi, alaturi de cei dragi, in caldura caminului nostru.... "
Nu moartea e opusul vietii, ci indiferenta."
1 comentarii:
sunsilk focusing hannah extra upgrades either strategy attached afmsafecoat ecover [url=http://www.webjam.com/tshirtprinting]t shirt printing bournemouth[/url]
scholls like bleach wedge hereinafter orders contaminated whose neosoma potential [url=http://www.webjam.com/homesecurity]home security systems for renters[/url]
baker finally basicsbeauty desire englishpart filling dallas specify months people [url=http://www.webjam.com/hairremoval]laser hair removal cost[/url]
comcolumbus beneficial materials typewriters cover friends supervised shall rival rule [url=http://www.webjam.com/taxattorney]florida tax attorneys[/url]
Trimiteți un comentariu