Bocanci murdari

Category :

       Murdari sau nu, chiar și așa, nu îmi plac în mod deosebit. Știu ca îți place adesea  să intri cu ei ori pentru că te roade curiozitatea ori fiindcă ăsta e un mod de viață pentru tine. Nu îți este de ajuns să stai în pătrățica ta, cu siguranță a mea e mult mai interesantă, nu? Te inșeli, doar ți se pare. E chiar obișnuită.
       Ca de obicei, ai două fețe, una niciodată nu ți-a fost de ajuns. Crezi că nu te cunosc exact așa cum ești, de aceea mereu știi să o pui pe a doua. Lasă-te așa cum te-a lăsat Domnul, nu folosi tertipuri pentru a părea mai altfel. La ce bun?                                                                                                                                                           Vrei să afli cât mai multe din ograda mea pentru a-ți fi somnul liniștit? Nu te-ai gândit că poate s-ar putea să ai coșmaruri? Cu cât știi mai puțin cu atât mai bine! Ah ce îmi mai place vorba asta! Nu contează cine ești, și pentru tine e perfect valabilă! Lasă-mă cu ale mele, nu am nevoie de sfaturi! Toți ne pricepem a le da, așa e ! Oricine e profesor în dat povețe. Păstrează-le pentru tine, crezi că nu ți-ar folosi? Eu zic că da, nu ești perfect! Nimeni nu e! Dar eu îmi urmez calea așa cum cred eu de cuviință, nu cum crezi tu.
      Nu îți mai da cu presupusul, chiar nu e cazul! Fiecare e stăpân pe propriile decizii. Mă pot lovi și singură cu capul de sus, îmi place să învăț din propriile greșeli. Ale tale nu mă privesc.Trăiesc așa cum simt pentru că viața e doar una și a mea are un stăpân. Nu are nevoie de mai mulți. A ta,da?   Nimic din ce se intampla în a mea nu e întâmplător. Are cineva grijă de asta, nu te impovăra tu!
      Nu știi cum să mai afli câte ceva dar nu mă întrebi direct, doar prin glumițe și apropouri, e destul de greu să fii direct și tranșant, știi că mereu te bagi acolo unde poate nu prea îți fierbe oala, dar chiar și așa, tot trebuie să știi tot. Daca e ceva ce vreau ca tu sa stii, o sa te anunt, fii liniștit, dormi, mănâncă, plimbă-te și fără grija mea! Traiește liniștit, fă-ți viața liniștită , nu ți-o complica fără rost!  Să vezi că tare bine o să îți mai fie! Ăsta e singurul sfat pe care îmi place să ți-l dau. Na, că le mai scap și eu! Dar e unul singur, atât!
Hai, fii sănătos/sănătoasă, acolo în căsuța ta, cu cel drag și aproape ție! Iar dacă mai vii pe la mine, lasă-ți te rog frumos bocancii la intrare! Dacă nu vrei să ți-i arunc, așa cum am făcut cu toți. Poza de mai jos vine să întărească ce spun. Sau vino desculță! Că frumos și delicat ar fi așa.    

     

8 comentarii:

lavinia stefan spunea...

O da! Si mie imi plac "bocancii", mama lor de bocanci! Cel mai bine calca pe covorasul alb pe care tu te-ai straduit sa-l tii cit mai parmfumat si curatzel! Efectul maxim se produce cind posesorii de bocanci mai arboreaza si un aer de nobletze in timp ce tropaie ca dracii, cu noroiul shir dupa ei, pe covorasul tau imaculat. Nu-i lasa, da cu ei de pamint, cherie!:)

Imi place nervul pe care l-ai pus azi in vorbe. Sper sa-l nimereasca pe destinatar in plex si sa-ncremeneasca la usa, in bocanci hi hi hi

Pupici, draga mea razboinica! :)

Ioana spunea...

:))
"Sa moara dusmanii mei"... dar scris mai diplomat!!! Imi place!
Si, ca sa fiu on-topic, sa stii ca si eu am o ciuda mare pe astea de intra cu bocancii la mine in ograda, fara sa ii invit!
Am ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie e ignorantza! Trebuie doar sa ignori oamenii care vor sa iti faca rau, indiferent de metoda aplicata!
Inca un 10* pt limbaj si pt post in ansamblul lui!

Pupici dulci pt Shani cel dulcic!

di spunea...

Nu te lăsa, tiză dragă! Nu te fac ei pe tine! Îmi place abordarea. Ti pup

Diana spunea...

Lavi, tare frumos mi-ai zis-o si de aceasta data!Dar m-a si amuzat rau ultima parte :)) esti incredibila uneori!
Pai sa-l loveasca si sa caste ochii, iar cu ei in bocanci sa plece de unde a venit, sa mai invete nitel!
Pupici multi si tie, scumpica mea!

Diana spunea...

Ioana,nuu, nici pe departe, nu am dusmani, sa stii! Sunt un om prea micut ca sa am si dusmani! Ce sa ravneasca din avutia mea? N-au ce! Sunt bogata tare doar spiritual si sufleteste, lucruri neinsemnate pentru ei! Doar ca unii intra asa cu papucioii cat casa peste tine si te iscodesc si trebuie sa stie ei tot ca sa poata trai. Insa sunt inofensivi, ferice de mine:) Le dau cu cate un fas de indiferenta si ignoranta in nas de le cam trece lor :) ori o iau pe alte cai, daca nu mai pot afla direct de la sursa ce si cum.
Multumesc mult, esti o scumpica, pup si eu dulce dulce pe voi!

Diana spunea...

Asa e, bine zis :) Si eu te pup Di draga!

valy spunea...

Iti doresc o primavara frumoasa!

Diana spunea...

Multumesc Valy si bine ai venit pe aici! Pup