Ce urmeaza nu e deloc un text scurt, dar daca va incumetati a-l citi veti descoperi o viata minunata, un suflet ce a plecat mult prea curand.. Va fi ca o incantare, o frumoasa poveste adevarata...a unui om...al unui destin..
„Părul adunat în două bucle ce se îmbrătisează armonic deasupra capului, cu doi zulufi ondulati care flutură pe frunte; obrajii rotunzi, palizi sub lampă, trandafirii când îi sărută soarele; gura în amar zâmbet peste buzele festonate, bărbia gratios rotunjită! Si ochii! Ochii aceia de severă seninătate, cu expresia bunătătii ce face totdeauna loc inteligentei; ochii aceia demni de o odă eminesciană! Iar în urechi, ca două puncte albe ce încheie cadrul, două boabe sidefii! Si trupul, săltat în anii ce-o avântă, rotund si plinut! Si sânii înalti si talia mlădioasă… si totul învăluit în candoarea primăverii…” (C. Manolache)
Ca orice legendă, viata Iuliei Hasdeu a dobândit în timp o aură ce nu trebuie confundată, nici un moment, cu însemnele popularitătii. Foarte multă lume stie că Iulia Hasdeu a fost fiica marelui savant, că a murit foarte tânără si că era o poetă ce promitea mult. Dar, câti sunt aceia care pot indica (cita?!) vreun titlu sau vreun vers anume?! Faptul echivalează, la drept vorbind, cu necunoasterea. Dar adevărata întrebare este dacă ea (opera ei) a intrat si s-a fixat într-o constiintă a istoriei noastre literare; în ce măsură si în ce fel?! Luându-ne după Dictionarul literaturii române de la origini până în 1900 vom avea plăcuta surpriză a constata că, la nouăsprezece ani (neîmpliniti: 2 XI, 1869 – 17 IX, 1888), Iulia Hasdeu avea deja o operă constituită – versuri, proză, memorialistică, cugetări – scria, picta, cânta, proiecta mari opere dramatice. Numai că, ne spune Gabriela Drăgoi, autoarea fisei, această operă s-a „dezvăluit postum”, de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, „devenit acum un fel de preot în templul fiicei sale”. Frumoasă expresie, ce acoperă un adevăr… dramatic. Anume acela că, zguduit de pierderea prematură a fiicei, marele bărbat al culturii române a rămas pentru toată viata, de aici înainte, prizonierul unei umbre diafane, din care a făcut un cult, iar acest cult a fost acceptat public, cu compasiune si cu disponibilitatea de a legitima în virtual, o promisiune, pe bună dreptate, cu totul iesită din comun.
La trei ani, Iulia – ce a beneficiat de o educatie dintre cele mai bine dirijate cu putintă – citea; la opt ani vorbea deja în trei limbi străine (franceză, germană, engleză) si, pe când alti copii abia intrau în clasele primare ale scolii, ea le absolvea; la unsprezece ani a încheiat cursurile secundare, la Liceu „Sf. Sava” din Bucuresti, iar în 1881 a luat drumul Frantei, alături de mama sa, unde urmează Colegiul Sevigne. După cinci ani, în 1886, îsi ia bacalaureatul, la Sorbona înscriindu-se la Facultatea de litere, în timp ce la École des Hautes Études aprofundează limbile si literaturile clasice; este preocupată de istorie si filosofie; sustine conferinte (comunicări) pe teme de logică si istorie universală, luând, în acelasi timp, lectii de desen si pictură, în completarea studiilor muzicale pe care le începuse încă la Conservatorul din Bucuresti. Un efort extraordinar, pe care lăsa impresia că-l depăseste cu dezinvoltură, desi sufletul romantic al adolescentei fremăta de dor de viată. Sub acest impuls scrie poezii, în limba franceză, ca, de pildă, cea intitulată Primăvara si toamna: „În fiecare lucru un farmec poate fi!/ Aflându-l, omul stie să fie multumit: / În primăvară simte nevoia de-a iubi,/ Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!”.
Exuberantă, în limitele pe care le avea la dispozitie, sub atenta supraveghere a părintilor, studenta pariziană îsi află portita de evadare în lecturi – mai ales ale clasicilor si romanticilor –, asternând ea însăsi, pe hârtie, gânduri si emotii, fie sub formă versificată, fie sub formă de însemnări memorialistice – disparate, risipite printre alte note –, realizând în joacă (?!) poate unul dintre cele mai ciudate si originale jurnale posibile, căci autoarea nu se referă la trecutul, ci la viitorul ei. Sub pseudonimul Camille Armand, ea se închipuie o scriitoare celebră, o pictorită de mare notorietate, adulată si cultivată în cercurile înaltei societăti – în anturajul Casei regale, înconjurată de ziaristi si de actori cu nume de rezonantă, evident fictive – ultima însemnare este datată 4 ianuarie 1979, când consemnează lapidar: „Astăzi dimineată la ora 6,40 a murit regina Maria a României. Regele si printesa Margareta sunt disperati, ca de altfel si printul Alexandru. Poporul este deceptionat. Regina mostenitoare, căreia tânăra regină îi era nepoată, s-a arătat foarte impresionată de această veste tristă pe care a primit-o la Cotroceni. Regina cea tânără, născută în 1921 avea numai patruzeci si nouă de ani”. Las la o parte amănuntul că în 1979 la Cotroceni se afla Presedintele Republicii Socialiste România si fac o simplă socoteală privind viata memorialistei, ce se confundă cu aceea a Iuliei Hasdeu, reiese cu plăcută surprindere că aceasta ar fi avut vârsta matusalemică de 110 ani, ceea ce probează elocvent asupra jocului de-a jurnalul intim. Uneori acest jurnal este scris la persoana a treia, ca si cum însăsi Iulia ar fi depus mărturie asupra vietii si activitătii dublurei, sosiei (?!) sale: „Armand Camille este la Roma, unde a sosit aseară. A fost primită ca o regină. Ministrul României la Roma, un aghiotant al regelui Italiei trimis de seful său cu un imens buchet de flori (…) au întâmpinat-o la gară pe eminenta artistă, cu aclamatii entuziaste (…) La ora nouă si un sfert trăsura, pe care o multime numeroasă o urmase cu ovatii, se opri la peronul palatului. În capul scărilor regele, înconjurat de suita sa, îi oferi bratul distinsei poete urându-i bun venit”. Etc. Însemnarea datează pentru 1944.
Un tablou de pace si mondenitate absolută îsi imagina studenta pariziană, din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, încrezătoare într-un viitor edulcorat al Europei, al omenirii, fericite, fără a bănui măcar ce final zbuciumat de război mondial avea să marcheze Italia acelui an. La drept vorbind nici nu i se putea cere asa ceva. Ea îsi construia un viitor de butaforie elegantă, visând o împlinire pe care, de prin 1883, de când „contractase (…) o răceală cu urmări, o bronsită din acelea care se stie când si cum începe, dar nu când si cum se termină“, scrie C. Manolache, biograful ei, începuse a-si presimti tragicul sfârsit, fără a-l împărtăsi însă celor din jur, cărora caută a le oferi, în continuare, motive de exaltată satisfactie, în vreme ce în taina singurătătii sale, scria asemenea versuri; „Eu nu urăsc viata, de moarte nu mi-e teamă,/ Că ea este lumină puternică si caldă,/ Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă – / Sub pleoape obosite privelisti noi îsi scaldă.// Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume/ Si-n alte corpuri trece, când poate sti să ierte;/ Asa din cupa sacră cu totii bem, anume,/ Si niciodată, nimeni, nu poate s-o desarte” (Moartea).
Poezia sa, din care n-a publicat aproape nimic în timpul vietii, e în marea ei majoritate, un exercitiu copilăresc de versificatie:
În cer albăstriu
Zboru-i e zglobiu
Fluture de aur
Fluture ceresc
Ce mult îl iubesc
Chiar de nu e faur!
Aripi argintii
Îi dau raze vii
Zboară spre hotar;
Formă luminoasă
Trece bucuroasă
Si scânteie iar
(Fluturele),
alteori se dezvăluie ca un ecou al pastelurilor lui Vasile Alecsandri:
Câmpia ne zâmbeste, de flori împestritată.
Ca un chilim ce-l tese natura-n fete vii;
Si iarba cea subtire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi, cu aripi argintii
(……………………………………….)
Câmpia cea bogată e dulcea Românie
Cu fluturi, flori s-albine; iar norul cel cumplit
E dusmanul ce tinde s-o ducă la robie,
Lătind o neagră umbră pe ceru-i umilit
(România)
sau reia tonalităti pasoptiste de angajament patriotic:
Tara mea este gură de rai pe pământ
Acolo-i coltisorul drag de altădată
Unde eu am deprins pentru întâia dată
Stiinta de a iubi – dulce simtământ
(Patriei mele).
Sub impresia lecturilor clasice, în atmosferă de salon, realizează descriptii moralizatoare, usor ironică, usor sarcastică, asa ca în această satiră intitulată Evantaiul:
E-o mică jucărie din veacul cu marchize,
Cu aur si agate mânerul e-ncrustat;
Paleta-i de mătase cu linii delicate
Pe sâni de alabastru, frumosi, a tresăltat
(………………………………………..)
Ah, dacă evantaiul, ce toate le văzu,
Ar fi să glăsuiască, ce povestiri ar spune!
De-atâtea ori iubirii el sfetnic tainic fu,
În buduarul plin de marchize si-a lor lume.
Chemările romantice sunt însă mai puternice; natura e percepută în incidentă dramatică:
Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricosate par în noapte.
Tăcere. Din cascade – voci de umbre,
Si apele-n cădere sună soapte.
(Pe malul lacului Geneva),
Are dreptate Florentin Popescu văzând în cele mai multe poezii ale Iuliei Hasdeu „o natură debordând de viată, un spirit tineresc si un suflet aidoma unei pajisti plină cu flori pe care zumzăie albinele, sub un cer albastru si înalt, o sete de viată fără de margini”. E fata pe care ar vrea poeta s-o arate lumii, desi nu o face, asteptând încă momentul iesii cu adevărat în public. Dar această fată poetică n-are nimic interesant, nici în fizionomia, nici în expresia ei. E o fată atemporală, depăsită ce nu tresare la nici un fior din poezia contemporană ei, pe care nu o cunoaste – nici pe cea românească, nici pe cea franceză – încarcerată în sălile de studiu, unde se simtea, realmente o prizonieră:
În turla-nsingurată
Sărmana fată sade,
Cu lacrime în glas,
Îsi cântă tara, codrul,
Surorile de-acas,
Tot ce avea odată.
(Prizoniera româncă).
Iulia Hasdeu e o poetă veritabilă, atâta cât si cum s-a putut exprima într-o teribilă cursă contra cronometru, de a-si asuma, de a lua în stăpânire vaste teritorii de manifestare artistică. Constientă de finalul implacabil spre care se îndrepta (În epocă tuberculoza făcea ravagii), ea aduce în cântecul său accente dramatice de o vibratie poetică profundă si autentică, în care se întâlneste, intuitiv, cu o cale ce ar fi putut-o duce, de ce nu?, prin simbolism, spre tipătul de durere al expresionistilor:
Sunt tânără si viata îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morti, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Si în mocnirea vietii eu nu te urăsc, soare!
(………………………………………….)
Unui copil ca mine, – o, cine poate crede? –
Că sufletu-i lintoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-asteaptă-n nerăbdare durerea-si potoli
C-un dor respins de cer!
(Zile de neliniste)
E aici scânteia unei pari promisiuni, într-adevăr. Si, cum literatura noastră e plină de promisiuni, mai mult sau mai putin asemănătoare, Iulia Hasdeu îsi află locul de drept într-o antologie a destinelor literare frânte prea curând.
„Iulia Hasdeu – notează cu îndreptătită observatie Crina Bocsan-Decuseară – sub masca personajului ei imaginar, în a cărui existentă tânăra se lasă identificată, se consideră învingătoare (…) Memoria ei extraordinară proiectează evenimente în viitor”, evenimente ce n-au nici o legătură cu istoria, cu societatea, cu realitatea concretă, dar sunt cu evidentă tulburătoare mărturii ale unei realităti interioare ale unui suflet bulversat de boala cu care se lupta si pe care, era perfect lucidă, numai în acest mod o putea depăsi.
O întreagă literatură a tuberculosilor există la finele secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea. Ea ilustrează stări ale disperării, ale revoltei, ale prăbusirii sau ale cinismului, niciodată însă, până la Iulia Hasdeu, si nici de la ea încoace, nu produce pagini de o atât de luminoasă împăcare de sine, de liniste si linistitoare asumare a unei perspective de înnobilare sufletească într-o iluzorie lume, într-un viitor… posibil doar în vis, pe care constiinta istoriei literare să i-l asigure totusi. Din acest punct de vedere opera sa e o promisiune certificată. Cât despre prezenta ei reală în lumea aceasta, a fost, paradoxal, iluzorie, asa cum a si vrut să o întelegem atunci când, în jurnalul său fictiv, îsi făcea radiografia existentialitătii sale astfel:
„Ea nu a cunoscut – la drept vorbind – nici dragostea maternă, nici dragostea frătească; a fost lipsită de afectiunea unui sot, a unui frate sau a unui copil; ea a dat tot ce a avut ca dragoste studiului si acolo a căutat afectiunea pe care nu o găsise în altă parte. A avut prea multă iubire în inimă (…) Ce chin înfiorător. Să te simti făcută pentru a iubi si să nu afli o inimă care să răspundă afectiunii tale, asta copleseste, ucide”.
Sursa text
„Părul adunat în două bucle ce se îmbrătisează armonic deasupra capului, cu doi zulufi ondulati care flutură pe frunte; obrajii rotunzi, palizi sub lampă, trandafirii când îi sărută soarele; gura în amar zâmbet peste buzele festonate, bărbia gratios rotunjită! Si ochii! Ochii aceia de severă seninătate, cu expresia bunătătii ce face totdeauna loc inteligentei; ochii aceia demni de o odă eminesciană! Iar în urechi, ca două puncte albe ce încheie cadrul, două boabe sidefii! Si trupul, săltat în anii ce-o avântă, rotund si plinut! Si sânii înalti si talia mlădioasă… si totul învăluit în candoarea primăverii…” (C. Manolache)
Ca orice legendă, viata Iuliei Hasdeu a dobândit în timp o aură ce nu trebuie confundată, nici un moment, cu însemnele popularitătii. Foarte multă lume stie că Iulia Hasdeu a fost fiica marelui savant, că a murit foarte tânără si că era o poetă ce promitea mult. Dar, câti sunt aceia care pot indica (cita?!) vreun titlu sau vreun vers anume?! Faptul echivalează, la drept vorbind, cu necunoasterea. Dar adevărata întrebare este dacă ea (opera ei) a intrat si s-a fixat într-o constiintă a istoriei noastre literare; în ce măsură si în ce fel?! Luându-ne după Dictionarul literaturii române de la origini până în 1900 vom avea plăcuta surpriză a constata că, la nouăsprezece ani (neîmpliniti: 2 XI, 1869 – 17 IX, 1888), Iulia Hasdeu avea deja o operă constituită – versuri, proză, memorialistică, cugetări – scria, picta, cânta, proiecta mari opere dramatice. Numai că, ne spune Gabriela Drăgoi, autoarea fisei, această operă s-a „dezvăluit postum”, de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, „devenit acum un fel de preot în templul fiicei sale”. Frumoasă expresie, ce acoperă un adevăr… dramatic. Anume acela că, zguduit de pierderea prematură a fiicei, marele bărbat al culturii române a rămas pentru toată viata, de aici înainte, prizonierul unei umbre diafane, din care a făcut un cult, iar acest cult a fost acceptat public, cu compasiune si cu disponibilitatea de a legitima în virtual, o promisiune, pe bună dreptate, cu totul iesită din comun.
La trei ani, Iulia – ce a beneficiat de o educatie dintre cele mai bine dirijate cu putintă – citea; la opt ani vorbea deja în trei limbi străine (franceză, germană, engleză) si, pe când alti copii abia intrau în clasele primare ale scolii, ea le absolvea; la unsprezece ani a încheiat cursurile secundare, la Liceu „Sf. Sava” din Bucuresti, iar în 1881 a luat drumul Frantei, alături de mama sa, unde urmează Colegiul Sevigne. După cinci ani, în 1886, îsi ia bacalaureatul, la Sorbona înscriindu-se la Facultatea de litere, în timp ce la École des Hautes Études aprofundează limbile si literaturile clasice; este preocupată de istorie si filosofie; sustine conferinte (comunicări) pe teme de logică si istorie universală, luând, în acelasi timp, lectii de desen si pictură, în completarea studiilor muzicale pe care le începuse încă la Conservatorul din Bucuresti. Un efort extraordinar, pe care lăsa impresia că-l depăseste cu dezinvoltură, desi sufletul romantic al adolescentei fremăta de dor de viată. Sub acest impuls scrie poezii, în limba franceză, ca, de pildă, cea intitulată Primăvara si toamna: „În fiecare lucru un farmec poate fi!/ Aflându-l, omul stie să fie multumit: / În primăvară simte nevoia de-a iubi,/ Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!”.
Exuberantă, în limitele pe care le avea la dispozitie, sub atenta supraveghere a părintilor, studenta pariziană îsi află portita de evadare în lecturi – mai ales ale clasicilor si romanticilor –, asternând ea însăsi, pe hârtie, gânduri si emotii, fie sub formă versificată, fie sub formă de însemnări memorialistice – disparate, risipite printre alte note –, realizând în joacă (?!) poate unul dintre cele mai ciudate si originale jurnale posibile, căci autoarea nu se referă la trecutul, ci la viitorul ei. Sub pseudonimul Camille Armand, ea se închipuie o scriitoare celebră, o pictorită de mare notorietate, adulată si cultivată în cercurile înaltei societăti – în anturajul Casei regale, înconjurată de ziaristi si de actori cu nume de rezonantă, evident fictive – ultima însemnare este datată 4 ianuarie 1979, când consemnează lapidar: „Astăzi dimineată la ora 6,40 a murit regina Maria a României. Regele si printesa Margareta sunt disperati, ca de altfel si printul Alexandru. Poporul este deceptionat. Regina mostenitoare, căreia tânăra regină îi era nepoată, s-a arătat foarte impresionată de această veste tristă pe care a primit-o la Cotroceni. Regina cea tânără, născută în 1921 avea numai patruzeci si nouă de ani”. Las la o parte amănuntul că în 1979 la Cotroceni se afla Presedintele Republicii Socialiste România si fac o simplă socoteală privind viata memorialistei, ce se confundă cu aceea a Iuliei Hasdeu, reiese cu plăcută surprindere că aceasta ar fi avut vârsta matusalemică de 110 ani, ceea ce probează elocvent asupra jocului de-a jurnalul intim. Uneori acest jurnal este scris la persoana a treia, ca si cum însăsi Iulia ar fi depus mărturie asupra vietii si activitătii dublurei, sosiei (?!) sale: „Armand Camille este la Roma, unde a sosit aseară. A fost primită ca o regină. Ministrul României la Roma, un aghiotant al regelui Italiei trimis de seful său cu un imens buchet de flori (…) au întâmpinat-o la gară pe eminenta artistă, cu aclamatii entuziaste (…) La ora nouă si un sfert trăsura, pe care o multime numeroasă o urmase cu ovatii, se opri la peronul palatului. În capul scărilor regele, înconjurat de suita sa, îi oferi bratul distinsei poete urându-i bun venit”. Etc. Însemnarea datează pentru 1944.
Un tablou de pace si mondenitate absolută îsi imagina studenta pariziană, din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, încrezătoare într-un viitor edulcorat al Europei, al omenirii, fericite, fără a bănui măcar ce final zbuciumat de război mondial avea să marcheze Italia acelui an. La drept vorbind nici nu i se putea cere asa ceva. Ea îsi construia un viitor de butaforie elegantă, visând o împlinire pe care, de prin 1883, de când „contractase (…) o răceală cu urmări, o bronsită din acelea care se stie când si cum începe, dar nu când si cum se termină“, scrie C. Manolache, biograful ei, începuse a-si presimti tragicul sfârsit, fără a-l împărtăsi însă celor din jur, cărora caută a le oferi, în continuare, motive de exaltată satisfactie, în vreme ce în taina singurătătii sale, scria asemenea versuri; „Eu nu urăsc viata, de moarte nu mi-e teamă,/ Că ea este lumină puternică si caldă,/ Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă – / Sub pleoape obosite privelisti noi îsi scaldă.// Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume/ Si-n alte corpuri trece, când poate sti să ierte;/ Asa din cupa sacră cu totii bem, anume,/ Si niciodată, nimeni, nu poate s-o desarte” (Moartea).
Poezia sa, din care n-a publicat aproape nimic în timpul vietii, e în marea ei majoritate, un exercitiu copilăresc de versificatie:
În cer albăstriu
Zboru-i e zglobiu
Fluture de aur
Fluture ceresc
Ce mult îl iubesc
Chiar de nu e faur!
Aripi argintii
Îi dau raze vii
Zboară spre hotar;
Formă luminoasă
Trece bucuroasă
Si scânteie iar
(Fluturele),
alteori se dezvăluie ca un ecou al pastelurilor lui Vasile Alecsandri:
Câmpia ne zâmbeste, de flori împestritată.
Ca un chilim ce-l tese natura-n fete vii;
Si iarba cea subtire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi, cu aripi argintii
(……………………………………….)
Câmpia cea bogată e dulcea Românie
Cu fluturi, flori s-albine; iar norul cel cumplit
E dusmanul ce tinde s-o ducă la robie,
Lătind o neagră umbră pe ceru-i umilit
(România)
sau reia tonalităti pasoptiste de angajament patriotic:
Tara mea este gură de rai pe pământ
Acolo-i coltisorul drag de altădată
Unde eu am deprins pentru întâia dată
Stiinta de a iubi – dulce simtământ
(Patriei mele).
Sub impresia lecturilor clasice, în atmosferă de salon, realizează descriptii moralizatoare, usor ironică, usor sarcastică, asa ca în această satiră intitulată Evantaiul:
E-o mică jucărie din veacul cu marchize,
Cu aur si agate mânerul e-ncrustat;
Paleta-i de mătase cu linii delicate
Pe sâni de alabastru, frumosi, a tresăltat
(………………………………………..)
Ah, dacă evantaiul, ce toate le văzu,
Ar fi să glăsuiască, ce povestiri ar spune!
De-atâtea ori iubirii el sfetnic tainic fu,
În buduarul plin de marchize si-a lor lume.
Chemările romantice sunt însă mai puternice; natura e percepută în incidentă dramatică:
Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricosate par în noapte.
Tăcere. Din cascade – voci de umbre,
Si apele-n cădere sună soapte.
(Pe malul lacului Geneva),
Are dreptate Florentin Popescu văzând în cele mai multe poezii ale Iuliei Hasdeu „o natură debordând de viată, un spirit tineresc si un suflet aidoma unei pajisti plină cu flori pe care zumzăie albinele, sub un cer albastru si înalt, o sete de viată fără de margini”. E fata pe care ar vrea poeta s-o arate lumii, desi nu o face, asteptând încă momentul iesii cu adevărat în public. Dar această fată poetică n-are nimic interesant, nici în fizionomia, nici în expresia ei. E o fată atemporală, depăsită ce nu tresare la nici un fior din poezia contemporană ei, pe care nu o cunoaste – nici pe cea românească, nici pe cea franceză – încarcerată în sălile de studiu, unde se simtea, realmente o prizonieră:
În turla-nsingurată
Sărmana fată sade,
Cu lacrime în glas,
Îsi cântă tara, codrul,
Surorile de-acas,
Tot ce avea odată.
(Prizoniera româncă).
Iulia Hasdeu e o poetă veritabilă, atâta cât si cum s-a putut exprima într-o teribilă cursă contra cronometru, de a-si asuma, de a lua în stăpânire vaste teritorii de manifestare artistică. Constientă de finalul implacabil spre care se îndrepta (În epocă tuberculoza făcea ravagii), ea aduce în cântecul său accente dramatice de o vibratie poetică profundă si autentică, în care se întâlneste, intuitiv, cu o cale ce ar fi putut-o duce, de ce nu?, prin simbolism, spre tipătul de durere al expresionistilor:
Sunt tânără si viata îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morti, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Si în mocnirea vietii eu nu te urăsc, soare!
(………………………………………….)
Unui copil ca mine, – o, cine poate crede? –
Că sufletu-i lintoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-asteaptă-n nerăbdare durerea-si potoli
C-un dor respins de cer!
(Zile de neliniste)
E aici scânteia unei pari promisiuni, într-adevăr. Si, cum literatura noastră e plină de promisiuni, mai mult sau mai putin asemănătoare, Iulia Hasdeu îsi află locul de drept într-o antologie a destinelor literare frânte prea curând.
„Iulia Hasdeu – notează cu îndreptătită observatie Crina Bocsan-Decuseară – sub masca personajului ei imaginar, în a cărui existentă tânăra se lasă identificată, se consideră învingătoare (…) Memoria ei extraordinară proiectează evenimente în viitor”, evenimente ce n-au nici o legătură cu istoria, cu societatea, cu realitatea concretă, dar sunt cu evidentă tulburătoare mărturii ale unei realităti interioare ale unui suflet bulversat de boala cu care se lupta si pe care, era perfect lucidă, numai în acest mod o putea depăsi.
O întreagă literatură a tuberculosilor există la finele secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea. Ea ilustrează stări ale disperării, ale revoltei, ale prăbusirii sau ale cinismului, niciodată însă, până la Iulia Hasdeu, si nici de la ea încoace, nu produce pagini de o atât de luminoasă împăcare de sine, de liniste si linistitoare asumare a unei perspective de înnobilare sufletească într-o iluzorie lume, într-un viitor… posibil doar în vis, pe care constiinta istoriei literare să i-l asigure totusi. Din acest punct de vedere opera sa e o promisiune certificată. Cât despre prezenta ei reală în lumea aceasta, a fost, paradoxal, iluzorie, asa cum a si vrut să o întelegem atunci când, în jurnalul său fictiv, îsi făcea radiografia existentialitătii sale astfel:
„Ea nu a cunoscut – la drept vorbind – nici dragostea maternă, nici dragostea frătească; a fost lipsită de afectiunea unui sot, a unui frate sau a unui copil; ea a dat tot ce a avut ca dragoste studiului si acolo a căutat afectiunea pe care nu o găsise în altă parte. A avut prea multă iubire în inimă (…) Ce chin înfiorător. Să te simti făcută pentru a iubi si să nu afli o inimă care să răspundă afectiunii tale, asta copleseste, ucide”.
Sursa text
35 comentarii:
Frumos articol,si eu m-am lasat fascinata de misterioasa Iulia Hasdeu si inca o data geniile se stie ca mor de tineri.
Sunt tare fericită că ai postat toate aceste informaţii atât de bine structurate. MI-am amintit ceea ce ştiam deja, am aflat unele lucruri noi, am recitit versurile atât de profunde. Şi eu am o pasiune pentru Iulia - acum vreo doi ani m-am urcat împreună cu trei prietene în tren şi am fost la Câmpina, unde este templul ridicat de un tată îndurerat în amintirea fiicei sale - Iulia. Un castel cochet, care păstrează imagini vechi ale familiei, blazoanele acesteia, camera de lucru a savantului, o cameră tapisata cu crini, dar şi camera unde se presupune că savantul intra în comunicare supra-naturală cu fii-ca sa. Dovadă stau caietele scrijelite - despre care Haşdeu spunea că au fost scrise de Iulia prin mâna lui. Camera aceea este plină de simboluri transcendetale, aproape ca o cameră în care aveau loc ritualuri în adevăratul sens al cuvântului. Am întrebat ghizii atunci dacă se poate dovedi că acele scrijeliri chiar aparţin Iuliei. Ne-au spus doar că nu s-a putut demonstra ştiinţific nimic, dar mulţi iau în calcul posibilitatea ca durerea savantului să-l fi determinat să scrie el însuşi acele rânduri, pentru ca apoi să arate lumii că fiica sa este alături de el.
În centrul castelului, acolo unde se vede turnul cel mare este o mega-cameră unde domneşte un Iisus imens, cu mâinile deschise! Se pare că un episcop al vremii era bun prieten cu savantul şi făcea aici slujbe şi rugăciuni împreună cu familie. Nici nu pot descrie ce bătăi de inimă, ce emoţii, ce gânduri am avut când am păşit prin fiecare cameră a castelului. Ca să nu îţi mai spun că, în Bucureşti, la cimitirul Bellu, am dat şi de mormântul ei. Dar asta nu mult înainte de a vizita castelul. POate că tocmai "vizita" mormântului mi-a deschis curiozitatea. Un mormânt atât de feminin decorat, o linişte aproape dureroasă...
Multumesc Diana pentru aceasta lectura. Casa Memoriala Iulia Hasdeu din Campina trebuie viizta neaparat.
Acum imi doresc sa iti uresz "La multi ani de casatorie fericiti. sanatosi, voiosi, superbi!".
Pe curand,
Liza
Foarte interesante informaţiile, am trecut printr-o perioadă în care căutam să citesc tot ceea ce se putea despre Iulia Haşdeu...
...Am avut o presimtire...ca vei face o legatura intre destine -Magda Isanos si Iulia Hasdeu!!! Chiar am intuit treaba asta dar daca as fi fost absolut sigura ca ai aceasta intentie,ti-as fi recomandat o alta sursa,mai de suflet!! Stiu povestea ei tulburatoare...Dar mai bine sa va fac o invitatie si n-aveti deloc de pierdut!Garantez eu! Cautati cu google:Diverse-Diverse-Nr 440-Formula As! Veti gasi acolo atatea detalii si poate chiar cateva raspunsuri legate de misterul locului...Eu am citit articolul chiar in revista,in 2000,am colectia revistei! Articole scrise atat de bine nu gasiti in nicio alta publicatie! Va invit cu tot dragul sa lecturati si...poate dati si-un semn pe-aici!
Cora stie despre ce e vorba pt ca a fost acolo,a avut curaj! Atmosfera e coplesitoare si poate e putin spus astfel...
E o zi ploioasa azi,Diana...Pe la tine cum e? Aici ai impresia ca e toamna tarzie...si nu spun ca nu mi-ar placea! Astept gandurile tale si mersi pt laudele de la Cora!!!!!!!!!!!!!!! Mersi si pt floricele chiar daca ne-ai mai daruit odata buchetelul asta!
Pupici umezi si racorosi!
L'automne
Nori peste tot,cer plumburiu si ploaieeeeee cat cuprinde! Atmosfera de stat in casa,la povesti! Cat as fi vrut sa fii si tu pe-aici,cu noi,dar se pare ca ai plecat deja...E asa de linistitoare ploaia asta...Singura in casuta noastra,parca aud si mai tare zgomotul ploii...De ce n-oi fi zis tu de ieri ca pleci? Sa stim mai din vreme,sa-ti fi facut urari de drum bun si calatorie placuta!!!..
Te pup,lady Di,la fel de umed si racoros!
L'automne
Dragilor,avand in vedere faptul ca foarte curand,Diana va sarbatori 1 an de la casatorie,m-am gandit sa-i facem o surpriza placut,asa ca intre prieteni!! Sa profitam de faptul ca este plecata putin timp si sa facem in asa fel incat la intoarcere sa gaseasca aici gandurile noastre frumoase! Nu e o idee dragutza? Voi ce ziceti? Astept sa va incumetati cu drag! Cateva vorbe din suflet pot face minuni! Diana ne ofera in fiecare zi cuvinte frumoase fiecaruia asa ca putem face si noi asta acum,la ceas de mare sarbatoare pt ea si sotul ei! Sa vedem cine face primul pas!!!!!!! Cu multumiri,
L'automne
GANDURI PENTRU DIANA...
"Ce planta zgribulita de frig nu-si deschide florile catre soare?
Ce suflet omenesc nu vine,irezistibil,spre sorgintea razelor de simpatie trimise de alt suflet?"(Gala Galaction)
In viata,sunt oameni pe care intalnindu-i,te fac sa-ti doresti sa fii mai bun,mai frumos sufleteste...Pentru mine,tu esti unul dintre acestia! Esti minunata iar dragalasenia ta ma emotioneaza!
In prag aniversar,primeste toate urarile mele frumoase insotite de cele mai nobile ganduri!! Dragilor,sa va fie bine,sa fiti fericiti si sa va bucurati de prietenia si pretuirea celor pe care-i iubiti! Multi,multi ani impreuna va doresc,in liniste si senin sufletesc!
LA MULTI ANI!!!
Mereu aproape,
L'automne
Interesant articol...Iulia Hasdeu e unica!
LA MULTI ANI CU SANATATE
SA VA DEA DOMNUL TOT CE DORITI
ZILE SENINE SI FERICIRE
LA MULTI ANI SA TRAITI !!!!!!!!!!!!
La multi,muuuulti ani,dragilor,odata si inca odata si inca de-o mie de ori!!!!!!!!!!!
L'automne
offtopic: s-a mai intamplat ceva cu adresa/domeniul?
L`automne, asa o surpiza frumoasa mi-ai facut, nu imi vine sa cred!!! Si nici nu gasesc cuvintele potrivite cu care sa iti pot multumi! Dar o fac cu toata caldura sufletului meu. MULTUMESC!!!!
Esti atat de minunata, ma bucur nespus ca te-am cunoscut, chiar si prin intermediul acesta; pentru mine nu poate fi decat un mare castig sufletesc!!
Am ramas placut surprinsa la initiativa ta si iti MULTUMESC din inima pentru toate urarile!
Te imbratisez cu tot dragul si iti trimit cei mai dulci pupici !
Ciprian, astept sa fie inregistrat!Merci frumos!
Liza, multumesc frumos pentru urari, esti o draguta!!
Mamica de Sebastian, bine ai venit! Ma bucur ca ti-a placut aceasta lectura despre Iulia Hasdeu!
Cora, eu nu am fost dar iti multumesc pentru ca ne-ai povestit si noua aici cate ceva din vizita ta la Campina! Foarte interesante informatiile aduse de tine!
Lorena, Cristian, ma bucur ca v-a placut!
BUN VENIT,DRAGA MEA!!!
BINE-AI REVENIT!!!
Imbratisari cu flori si dor!
L'automne
BINE TE-AM GASIT!! Mi-ai lipsit muuuuult!!!!!
Offff,draga mea,de-ai sti cat de mahnita sunt...Am vrut sa fac o treaba minunata dar...cu cine? N-am avut cu cine! Iata ca am inteles muulte de-aici! Toti fac pe dragutii numai pt a-i accesa si cand ii rogi sa faca ceva frumos pt altcineva...pauza! Si sunt convinsa ca au mai dat pe la tine,degeaba se vor scuza ca n-au stiut de apelul meu...N-am fost niciodata singura online! Hm! Sunt tare ciudati oamenii!! De-ai sti cat de mult imi doream sa facem impreuna ceva frumos...Aveam niste idei! Dar nu-i nimic,accesarile mele periodice de la ei vor disparea pe viitor!!
Astept vesti,pe unde-ai fost sau macar daca v-a fost bine!!!!!!!!
Pupici multi,multi pt fetitza mea!
L'automne
" O, Doamne! Cer iertare, ash vrea acum sa mor!
N-am shaisprezece ani! Dar viatza mea-i aiurea.
Si inima mi-e trista, sperantzele nu cbor,
Si fara de prieteni, ruina ma-mpresoara!
Mai bine mor..."
Am vazut, scumpa mea de ce lucru frumos ai incercat sa faci, ti-am zis ce uimita am ramas!! Nu-i nimic, nu stiu de ce pe mine nu m-a surprins ca nu a rapuns nimeni..Insa raman la parerea ca poate nu au vazut, cine stie... Daca ar fi fost Broscuta prin preajma era alta treaba,nu? :)
Dar stii ce? Nu conteaza, pentru ca vorbele tale atat de calde si numai intiativa ta au fost tot ce mi-a trebuit pentru a imi incalzi inima si a vedea inca o data ce sufletel frumos esti!! Nu avea pareri de rau sau mahnire, ca eu sunt cea mai fericita!!! A fost un cadou frumos, minunaaaaaaat!! Multumes, multumesc, multumesc!!
Noi nici nu am simtit cand au zburat zilele acestea,am fost intr-un orasel micut aici langa Bruxelles (Dinant se numeste) ne-am relaxat, plimbat si bucurat de vremea frumoasa! A fost minunat, este frumos cand mai iesi din rutina de zi cu zi!
Dar abia am asteptat sa ma intorc pe raftulet pentru reintalnirea cu L`automne a mea!
Am parcurs nerabdatoare randurile scrise de tine si am avut cea mai frumoasa surpriza!! Asta e tot ce conteaza, restul prea putin!!
Am vazut ca ai avut parte de putina toamna zilele astea, cu ceva ploi..dar era nevoie de ploaie, nu?
Astept cu nerabdare sa vad ce s-a intamplat cu avionul acesta dat disparut, stii, ma tot gandesc la acele 228 de suflete, nu-mi pot lua mintea de la ei, saracii..Acolo sus, esti cam la voia Domnului, nu? Nu am avut niciodata teama de avion dar parca ma cam strange in spate acum cand vad cate se intampla!
Imbratisari cu miile si pupici asemenea!! Pentru cel mai curat si frumos sufletel!!
Ce sa zic?! Stii ca nici eu nu prea am asteptari dar...,sa fi facut gestul macar din interes...,stii? Mi-am dat seama ca se merge pe principiul: eu intru la tine numai daca treci si tu pe la mine! Ce urat! Sa se fi gandit ca eu le scriam neconditionat!!!!! Odata am apelat si iata ce draguti au fost! Mi-e lehamite!
Nu stiu nimic de avion si nici nu gasesc nimic! Oare n-au dat stirea sau n-am vazut-o eu? O sa urm stirile de la 12! A mai fost probl asta si in ianuarie!
Sarutari!
L'automne
Da, asa este, cam pe principiul acesta se merge, insa eu nu, nu ma intereseaza foarte tare cati vizitatori am sau cate vizite , nu am reclame, nu imi ies bani din asta, deci nu conteaza! Sunt de parere ca mai bine am putini vizitatori, fideli, statornici , cu care sa leg prietenii frumoase, decat multi si sa nu ma lege nimic de ei!
Eu cred totusi ca nu au observat, cu siguranta tu esti atat de draga tuturor! Stii asta, nu?? Ai vazut pe oriunde ai fost! Eu starnesc gelozii cu tine, ai observat? :)
Da, e zarva mare cu disparitia avionului, uite chiar acum citeam ultimele vesti de aici http://www.mediafax.ro/externe/cautari-intense-pentru-localizarea-avionului-disparut-in-oceanul-atlantic.html?3614;4477202
Nu mai sunt sanse sa existe supravietuitori din pacate, dar a trecut destul timp si nu e de gasit!
Pupicei dulci dulci!!
Acum s-a anuntat despre ...Doamne,totul s-a terminat rau! La bord era o romanca de 33 de ani,casat recent cu un francez si care urma sa plece in luna de miere...Era cercetatoare si profesoara in mai multe locuri...Trist! Au dat ultimele stiri! Acum anunta avertizare de inundatii in 21 de judete! Sa ne fereasca Dumnezeu!
Te pupic!
L'automne
Cu foarte mare intarziere am vazut ca tu si sotul tau ati serbat un an de casatorie!
Va doresc sa fiti fericiti si sa aveti parte numai de lucruri frumoase in viata! La cat mai multi ani minunati impreuna!
L`automne , am vazut si eu ca era si o romanca..Off saracele suflete cum au pierit ei, pacat, mare pacat! Nu pot sa nu ma gandesc la familiile lor , prin ce clipe de cosmar trec acum!
Te pup dulce si iti doresc o noapte linistita cu un somnic pufos!
Lavi, multumesc frumooooos!! Esti o dulcica!! Si eu va doresc la fel, sa fiti sanatosi si fericiti pana la adanci batraneti!
Diana, sa stii ca de ieri mi-am mai construit un blog:
http://caleidoscopul-meu.blogspot.com/
Uneori se intampla ca spinii sa faca trandafiri ...
Semneaza,
un spin ... cu trei trandafiri
Ce mai faci?
L'automne
Ai citit articolul acela din Form. As - despre Iulia Hasdeu ? Cum ti s-a parut?
De aseara a cazut reteaua vodafone si nici pana la ora asta nu s-a remediat nimic! Am avut o vijelie puternica si caderi de grindina!!!!
Toata dimineata n-am putut da de tine,n-ai avut internet? Explorerul nu deschidea deloc la tine(iar doar la tine!) iar mozilla imi spunea ca blogul tau nu e afiliat la nu stiu ce si ca m-ar putea redirectiona la tine dar in consecinta,nu ma mai pot proteja de eventualii virusi si alte neplaceri survenite in urma acestei alegeri! N-am inteles despre ce era vorba dar am ales varianta redirectionarii cu orice risc! Acolo mi-au semnalat ca nu esti in retea! S-a intamplat asa? Ce parere ai ca eu nu ma pricep?! Acum merg binisor cu ambele variante!
Te pupic cu drag!
L'automne
Am scris o poveste pentru copii. MI-a fost publicata pe acest site. Citeste-o si astept pareri.
Pupici voiosi.
http://www.chitzchitz.com/povestea-elefantului/pvestea-elefantului-de-claudia-groza/
Ce faci ,draguta mea,esti bine???
Sarutari duioase!
L'automne
Cat de frumoase sunt florile de astazi!!!!!!!!!!!!!!! Le-am iubit din prima clipa!!! Ti le voi lua,sa stii,pt ziua mamei mele,parca anume le-ai pus azi...!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
L'automne
L`automne, am colindat si ieri si azi orasul in cautarea unei rochii pentru nunta ce o am la toamna, din cauza asta nu am mai dat pe aici! De acum gata, i`m back!!
Stai sa o iau cu inceputul! Inainte de toate vreau sa ii urez si eu mamei tale LA MULTI ANI sanatosi si cu multa pace sufleteasca!! Sa iti traiasca! La buchetelul de aici mai adaugam 100 de trandafirasi si ii dam in dar! Pupicei dintre cei mai dulci si rafinati de la mine!
Sa stii ca nu am gasit sa citesc despre Iulia Hasdeu, am cautat intocmai cum ai zis tu si mi-ai dat niste chestii legate de medicina naturista, offff , indruma-ma inca o data, ca m-ai facut curioasa!
Nu a mers blogul pentru ca am castigat un domeniu pe un site (www.dianaperca.com) iar un prieten s-a chinuit dimineata sa imi transfere totul acolo; nu a reusit asa ca mai vedem.. Mi-ar placea ca e o adresa mai scurta si mai usor de tinut minte! Deci problema a fost de la mine, stai linistita!
Tu esti bine? S-a terminat fara urmari furtuna?
Multumesc frumos ca esti aici mereu! Te pupacesc dulshe dulshe ca la mine in Moldova si te imbratisez strans cu mult drag!!
Gabrielle,
am intrat pe noul blog, e foarte frumos si ai pus niste lucruri tare interesante! Ma intorc de indata sa citesc! Tine-o tot asa! Pupici
Liza,
mi-a placut povestioara la nebunie, ti-am lasat si acolo un comentariu! Foarte frumos! Felicitari din toata inima!! Am incercat sa mi-l inchipui pe Tobias asa colorat si citind povestioara m-am simtit din nou copil! O consider ca pe un cadou de 1 iunie, ziua celor mici! Multumesc!!
Uf,bine ca nu ti s-a intamplat ceva! E-n regula acum!
Mersi frumos pt florile si gandurile minunate trimise pt mami! Te-ai prins ca ti-am furat florile!!!!Nu m-am putut abtine,sa stii! Mersi pt tot,esti minunata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De-abia,de-abia am regasit si eu articolul de care ziceam,cel despre Iulia Hasdeu! Intr-un final am dat de el! Scrie la google exact cum iti scriu aici: formula as nr 440 iulia hasdeu. Se va deschide ca prim titlu cu Diverse-Diverse-Numarul440-Anul2000-Arhiva-Formula As ...si dai click pe el! Gata,am rezolvat si asta! Sper sa fie cu noroc de data asta!
Deocamdata e liniste afara,nu mai ploua dar...cine stie? Rece pt perioada asta a anului!
Te sarut de noapte buna,draga mea! Sa-ti fie bine!
L'automne
Intru uite acum sa il citesc si vin maine cu impresiile!
Si aici azi a fost un frig..brrr! Dupa ce ieri am murit de cald.. Nu e asa bine sa trecem atat de brusc de la o temperatura la alta, dar ce sa facem.. Sper sa vina cat mai repede vremea calda inapoi ca deja imi lipseste..
Somnic dulce, am trimis o armata de ingerasi sa iti faca noaptea cat mai frumoasa!! Pupicei dulci!!!
Trimiteți un comentariu