D`ale Bisericii si sufletului

Category :


Dar din dar se face Rai. Pe principiul acesta sunt dintotdeauna, inca de mica, de cand asa am fost invatata ca astfel te va ajuta Dumnezeu, (si chiar asa este, de cate ori am daruit, mi s-a intors inzecit) iar ingerasul care sta in dreapta ta bifeaza in lista lui inca o fapta buna, ceea ce il zapaceste la culme pe Nichiduta, care abia asteapta sa calci gresit. Cu toate astea, din pacate, cel mai mult ii dau sa "pape" acestuia din urma. Ca e tare usor sa ii faci lui pe plac si din ce in ce mai greu sa savarsesti o fapta buna. Am observat in ultimul timp. Insa asta nu ma catalogheaza drept o persoana rea. Cati nu spunem la fel? 
De cele mai multe ori avem tendinta sa judecam pe ceilalti si sa nu vedem mai intai ce se afla in curtea noastra. Pentru ca e mai mult usor si ne e mult mai la indemana. De fiecare data cand ma bag in pat si fac semnul crucii cu repeziciune si ingan un Tatal nostru care de multe ori il zice gura fara mine,imediat apare parerea de rau si mustrarile, ca iar am pierdut timp pretios facand alte fleacuri si nu mi-am rezervat ceva mai mult timp si sufletului. Mi-e ciuda ca sunt o profitoare in legatura cu Dumnezeu. De fiecare data, doar cand m-a trantit m-am intors smerita catre El. Imediat mi se inroseau genunchii, ochii, sufletul si doar atunci Ii vorbeam ceva mai mult. Cred in puterea rugaciunii si am trait si minuni ce au venit imediat dupa. Insa  de multe ori mi-am zis ca nu mai vreau sa fiu o profitoare si in momentul cand ma vad cu sacii in caruta sa-L uit. Pentru ca asa s-a intamplat de fiecare oara. Sunt pacatoasa si superficiala si asa este omul, sta in natura firii sale sa pacatuiasca. Asa am fost lasati. Dar putem macar incerca sa ne schimbam incet, incet. 
Sunt fericita ca maine , dupa multi ani ma impartasesc. Pana acum nu mi s-a dat din cauza faptului ca traiam in pacat. In pacatul preacurviei, ca sa intelegeti. Locuiesc de ceva mai multi ani cu omu`meu si asta e "crima" in fata Bisericii. Mentionez ca fac parte din ritul ortodox. La fiecare spovada eram aspru mustruluita. Insa, intotdeauna am fost de parere ca traiul impreuna sau casatoria de proba e piatra de temelie a casniciei.  Nu e normal sa ne cunoastem si cu bune si cu rele? La un suculet o data pe zi eu zic ca nu ii poti vedea reactiile la diverse posibile lucruri. Trebuie il cunosti si sa te cunoasca foarte bine daca iti doresti ca frumoasa casatorie sa fie pentru totdeauna. De ce esuau sau si acum se intampla lucrul acesta? Pentru ca se casatoreau dupa doua trei luni de intalniri, fara sa stie mai nimic unul despre celalalt, ca abia dupa ce au zis "da" sa vada de fapt in ce s-au bagat. Acum e simplu, pac pac te-ai dus si ai dat divort, insa demult, (chiar daca era un proces nu foarte complicat) nu se prea cadea, nu? Ce zice lumea? Da cum sa dau divort, avem si copii, NUU, nici vorba, stau si indur asa. Asta e parerea mea. Desigur, o sa spuneti ca stiti cazuri, cupluri care s-au casatorit dupa 3 luni de cand s-au cunoscut si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Or fi, dar cate?  
Revenind, dupa ce m-am spovedit am avut o stare de bine extraordinara. Si mi-a placut mult cum m-a intrebat preotul la sfarsit daca eu sunt de parere ca pot lua Sfanta Impartasanie sau nu. Imediat in gandul meu mi-am zis ca pacate asa grele nu am facut si acum sunt cu treburile in ordine in fata lui Dumnezeu, adica m-am casatorit. In sfarsit, sunt vazuta bine de catre Biserica :), cu "actele" in regula, ca zic asa. Eu sunt de parere ca asa ar trebui sa fie, preotul sa lase la alegerea constiintei noastre acest lucru. Voi cum credeti? Apropo, va marturisiti, impartasiti frecvent? Eu nu am mai facut-o de foarte multa vreme, am profitat acum de faptul ca am intrat in post.

8 comentarii:

Ioana spunea...

Deci,iaca ca imi dau cu parerea pt ca mi-a placut foarte mult postul asta al tau.
Biserica, in general, face o mare greseala: nu accepta ca lumea evolueaza! Mai mult de 50% din cupluri locuiesc impreuna inainte de casatorie si totusi Biserica inca blameaza acest lucru. Ei inca traiesc dupa conceptii de acum cateva sute de ani.
Si exemple ar fi multe, dar eu sunt prea racita (am o viroza de cateva zile) asa ca nu am dispozitia necesara..:)

In rest, subscriu la cam tot ce ai scris tu legat de locuitul impreuna si faptele bune, etc.

Si, ca sa iti raspund la intrebari: N-am mai fost la Biserica de vreun an si de impartasit nu am mai facut-o de vreo 7-8 ani.
Sincer, eu nu prea cred in impartasirea aia. Prefer sa fac cate o fapta buna pentru fiecare pacat comis si sa recunosc, in mintea mea, ca am gresit.
Degeaba spui pacatele unui preot daca dupa o iei de la capat.

Atat. Merg sa imi fac o supica calda ca ma innebuneste gatul.

Pupici dulci.

Anonim spunea...

Nu merg foarte des la Biserică, numai atunci când este cazul. Nu mă spovedesc. Dar nici nu sunt împotriva celor care o fac. Dacă te simţi mult mai bine după o astfel de activitate, atunci totul este OK... Eu sunt de părere că omul nu are nevoie de un intermediar între el şi divinitate... Chiar Isus spunea în Evanghelii că te poţi închina în propria cămăruţă...

Diana spunea...

Ioana ma bucur ca ti-a placut postul meu. Exact lucrurile astea am vrut sa le mai adaug si eu ,ca Biserica si legile sale sunt putin in urma cu evolutia noastra, insa nu am vrut iar sa judec, dar sunt intru`totul de acord cu tine. Asa este normal, asa este firesc, sa ne cunoastem, sa locuim impreuna inainte de acest pas ce ni-l dorim pentru totdeauna.
Si eu iti transmit multi pupici si iti doresc insanatosire grabnica! Ce-i drept e cam inselatoare vremea asta de inceput de primavara!

Diana spunea...

Cristian, mi-a placut raspunsul tau; poate asa e, nu avem nevoie de intermediari, insa am facut-o ca si cum i-am zis insusi Domnului tot ce aveam pe suflet, poate ca am facut-o in casa Lui,ca acolo m-am descatusat de poveri si cred ca de asta m-am simtit mai bine.

Lavinia spunea...

Diana, merg foarte rar la biserica şi nu ma spovedesc. Îmi place sa cred ca Dumnezeu e pretutindeni şi ma poate asculta de oriunde. De cate ori am ceva pe sulfet imi place sa imi gasesc un coltisor linistit si sa-I spun tot ce am pe suflet, la fel şi daca vreau sa-I multumesc pentru o minune din viata mea.
Cat despre cealalta intrebare a ta.....m-am casatorit dupa patru ani si jumatate de locuit impreuna. Am preferat sa imi cunosc cat de cat viitorul sot inainte de a face pasul cel mare. Mereu am fost de principiu ca ar fi mult mai rau daca m-as casatori dupa 2 luni in care ne-am vazut la un suc, dupa un an as face un copil, iar dupa 2 as divorta. Cred ca ar iesi multa suferinta din treaba asta, mai ales pentru un copil, asa ca am preferat sa deschid bine ochii inainte de a face acest pas.
Asa cum ai zis si tu, cazurile in care s-au vazut, s-au placut, s-au luat si au trait fericiti sunt destul de rare. Eu chiar am multe cunostinte care s-au vazut, s-au placut, s-au luat si au divortat, unii dintre ei avand si copii, care au ramas acum dezorientati si cu o tristete ce li se poate citi in priviri ca nu sunt si cu mama si cu tata.
Nu stiu daca e buna calea pe care am ales eu sa merg, dar asa am simtit eu ca trebuie sa procedez ca sa fie bine pentru toata lumea.
Mi-a placut tare mult articolul tau si am incercat sa sintetizez modul in care vad eu lucururile.....daca ar fi dupa mine as scrie mult si bine despre asta.....

Diana spunea...

Merci mult Lavinia ca raspunzi prezent de fiecare data la orice subiect al meu si imi place ca am oamenii fideli cu care pot discuta anumite lucruri. Esti o scumpa si iti multumesc pentru punctul tau de vedere.
Asa e, si eu ma duc tare rar la biserica si mereu am fost si sunt de parere ca daca e sa ai credinta o ai in sufletul tau. Si ma bucur sa vad ca ma sunt si oameni credinciosi.
Si la noi a fost cam la fel, am locuit impreuna 4 ani inainte de a ne casatori, timp in care ne-am cunoscut si defectele si calitatile, si ne iubim de aproape 10, insa cel mai bine ne-am cunoscut in cei 4 in care am convietuit sub acelasi acoperis. Ai dreptate, multi copii sufera ca nu se pot bucura de dragostea ambilor parinti, pentru ca la noi, cel putin inainte, se divorta si de copil, nu doar de sot/sotie. Insa exista si un lucru bun, pentru ca acel copil, cand va creste mare va pune mare pret pe ideea de familie si isi va dori pentru al sau prunc un camin "complet".
Eu iti doresc cat mai multa fericire pentru ca sunteti o familie frumoasa, si ma bucur sa aflu ca si inchegata foarte puternic. Multi pupici pentru cea mai frumoasa fetita si pt mamica ei!

Anonim spunea...

Nu merg des la bicerica dar intotdeauna am fost de parere ca nu trebuie sa faci lucurul asta daca nu simti cu adevarat si in primul rand credinta o ai in suflet... Eu de multe ori m-am indoit de Dumnezeu, ca ar fi, ca ar exista si multe altele, dar am revenit la vechile ganduri si credinte, l-am regasit ! Doar ca, dupa cum am zis, credinta o port in suflet, ma rog zilnic si ii multumesc zilnic lui Dumnezeu ca exist, ca am ce imi doresc, o familie fericita si implinita ! Cu spoveditul...nu prea practic, sincera sa fiu nu are nici un impact asupra mea, ultima data cred ca m-am spovedit acum 1 an inainte sa imi botez baietelul... De ce zic ca nu are nici un impact, pt ca eu nu cred in institutia bisericii, sa ma iertati daca aveti alte pareri si cu atat mai putin in preoti 9unii poate au harul acesta duhovnicesc, dar altii chiar nu... in fine, cam asta e parerea mea ! Te pup Dia!

Diana spunea...

Da, Cori si tu ai dreptatea ta, asa e, unii preoti chiar nu au nici un har de la Dumnezeu, merg la Biserica poate ca si la un job, iar in timpul liber cine stie Doamne iarta-ma, cu ce si-l ocupa! Pe de alta parte exista si preoti buni, nascuti pentru asta.
Eu va doresc sa va dea Domnul numai sanatate si sa va fereasca de rele! Pupici