Decreteii

Category :

Ați mai auzit până acum de decreței? Știți ce este acela un decrețel? Ce cuvânt și în ce mod sună. Nu aruncați cu pietre în mine că nu am mai auzit până acum de ei. Il citesc pe mondenul Bendeac, care în ultima postarea a sa ne îndeamnă pe toți să vizionăm acest documentar. A fost intrigant dat fiind și faptul că nu a menționat nimic despre ce anume este vorba acolo iar titlul m-a făcut și mai curioasă, în același timp băgându-mă și mai mult în ceață.



L-am vizionat, îl găsiți pe youtube in 8 părți. Este un documentar ce pe mine personal m-a cutremurat. Recunosc că până acum nu știam foarte multe despre acest subiect, și cum am trăit doar primii 6 ani din viață în comunism nu îmi aduc aminte mare lucru. Însă după ce m-am uitat la filmuleț nu am putut să nu mă bucur că am deschis ochii într-un stat democrat. Unde poți face ce vrei și ești stăpânul propriilor tale decizii.
Întotdeauna am fost de părere că totuși nu trebuia să ne ucidem conducătorul, ci trebuia închis pe viață. Chinuit și supus unei vieți mizere. Dar după ce am văzut ultima parte a documentarului, cea despre chinul copiilor de la Cighid , despre condamnare lor la moarte, despre cum erau mâncați de șobolani, pentru că se nășteau cu deficiențe și nu aveau ce căuta printre noi, drept pentru care era hotărâtă exterminarea lor, mi-am schimbat complet părerea.

Cu toate acestea mulți se află acum în viață datorită "tăticului" Ceaușescu și datorită decretului 770. Aceia sunt decrețeii. Nu ratați documentarul mai ales dacă nu ați prins foarte multe din acea perioadă, și nu știți cum au trăit părinții noștri. Aș vrea să spun mult mai multe dar poate comentăm apoi împreună. Vizionare plăcută!

11 comentarii:

loredana şi robert spunea...

desi stiu ce sunt decretii sunt constienta ca sunt enorm de multi care nu stiu. desi in ultima perioada s+a vorbit tare mult. e o moneda des batuta.
pacat ca e un moment uitat de cei care inca mai lauda comunismul si minunatiile lui. si desi nu a trecut mult timp de cand eram atat de greu incercati cei care acum ar trebui sa ii ajute pe fratii de peste Prut sa scape de comunism nu o fac.

Diana spunea...

Nici eu nu ii pot intelege pe nostalgicii comunismului, cand atunci s-au petrecut atat de multe grozavii. Ca se duc la mormantul lui Ceasca si il plang acolo iar nu pot pricepe. Intr-adevar, au fost si oameni care au dus-o bine pe timpurile alea dar mult mai multi au fost cei ce au avut de suferit.
Da, asa e, pacat!

kitu_athena spunea...

... eu nu sunt o nostalgica a comunismului ... doar 8 ani in acea perioada .. si sincer nu vreau sa vad nici un documentar legat de copiii din acea perioada... pt ca am vazut destule din ultimi 20 de ani... vad unde am ajuns in ultimi 20 de ani ... Romania nu a evoluat cu nimic ... suntem trasi in jos de prostia celor care prin diverse metode au facut rost de bani...
eu sunt prima nascuta in familia mea si am un frate "nedorit" dupa parerea celor care fac documentare despre Ceausescu ... cum indraznesc sa spuna astfel de cuvinte?? oare parinti si-au iubit mai putin copiii?? nu cred... in prezent exista libertatea de a alege .. dar oare cati stiu sa o foloseasca asa cum ar trebui ... e mai normal acum sa vezi adolescente cu avorturi la activ??? sau familii cu mult prea multi copii locuind in apartamente minuscule?? am vazut si eu un reportaj legat de podul de la Basarab... din Bucuresti ... de ce nu cautati si partea asta ?? unul din cei care lucrau pe santier a spus ca a lucrat si pe vremea lui "Ceasca"... si oamenii atunci nu aveau la indemana utilajele care sunt acum.. dar stiau ce inseamna munca ... nu doar o lopata apoi pauza de alcool... sau despagubirea celor care aveau teren in zona cu 8000 de euro pe metru patrat...
de ce nimeni nu spune motivele pentru care Ceausescu facea acele lucruri ?
de ce nu se spune ca in 1989 Romania nu avea nici o datorie externa? .. pt asta s-a strans cureaua ... acum mancam bunatati pe datorie ...
de ce nu se spune ca Romania era o tara exportatoare ...si peste noapte am ajuns sa traim din importuri ...
de ce nu se tine cont ca toata industria... agricultura ... totul a fost distrus ?
nici un lucru important nu se face fara sacrificiu ..
as putea sa continui cu multe .. dar .. nu are rost ...
ideea e ca nu trebuie sa critici trecutul atata timp cat prezentul e mai rau ... si eu nu ma consider un copil nedorit .. si ma bucur ca nu am fost un suflet "avortat" ....

Anonim spunea...

...Sa dam play la "One more try" si sa lasam sa curga toate celelalte melodii(ca doar pt noi le-ai ales cu-atata drag,nu?!)...Ce sa mai zic de melodia mea preferata pe care vad ca mi-ai pastrat-o,semn ca nu m-ai uitat(asa-mi place sa cred!).
Off,draga mea,grea tema pt azi si daca n-ar fi fost postata de tine as fi trecut rapid peste...Am deschis-o si-am inchis-o de nu stiu cate ori...Parerea mea...Cum sa incep,ce sa zic,ce-ar fi de retinut mai mult decat ce transmite materialul...
Am vazut filmul asta cand s-a lansat,e documentar pt Discovery Channel...La invitatia ta,l-am revazut acum si...am retrait fiorii! E trist,dureros de trist,ireal de trist,nedrept de trist...,coplesitoare dureri...Anii aia nu se uita orice am face.Am trait atunci,poate ca sunt produsul unui sistem de invatamant mai ferm si mai insistent(in film se face referire la sistemul performant de studiu!),am fost si eu comandanta de grupa,apoi de detasament si de unitate - cel mai inalt rang...Se facea scoala adevarata iar valoarea era apreciata oriunde! N-am ajuns sa cunosc nelinistile si teama problemelor din film pt ca eram totusi un copil cand s-a sfarsit totul...Slava Domnului! Pt cei care n-au trait vremurile alea cred ca e socant documentarul si-ar mai fi atatea de spus...Sfasietor de trist,iubita mea...Ma-ntreb,spre ce liman de siguranta duce drumul libertatilor de azi????????Atunci oamenii erau solidari in problemele lor,azi e fiecare pt el...,atunci conta educatia,prioritare erau capacitatile,azi doar relatiile care-ti asigura bunastarea fara pic de osteneala!Poti sa fii cel mai grozav dar in sistemul asta nu mai poti fi interesant..Se merge pe principiul coatelor ascutite si...de unde ??N-am!!! Nu sunt nostalgii,draga mea,sunt 2 realitati in oglinda,ieri si azi!Trecut si prezent! Constatari despre 2 lumi diferite...
Cum ai ales tu melodiile astea asa sentimentale,lady Di? Sunt ravasitoare...si pline de-amintiri...Imi faci dificila plecarea de la tine,asta vrei?Le-am rulat pe toate de n ori...Poate gasesti si melodia fetelor de la T.A.T.U - 30 minutes,e minunata...,vrei?
Te sarut sufletel frumos si-ti doresc o noapte-albastra plina de vise pufoase!!!!!!!!!!
L'automne

Cristian Lisandru spunea...

Ce pot să mai spun? Sunt născut în 68 - Decreţel sau nu? Cred că da... Ce-a fost a fost, n-am nostalgii comuniste, m-am adaptat la noul stil, mergem înainte...

Diana spunea...

kitu-athena, sunt de acord cu tine pe alocuri. Prezentul nu e roz dar pana a fi mai rau decat trecutul e cale lunga. Asta e parerea mea. El a interzis avorturile pe o parte si pe alta parte ucidea indirect, cu sange rece, suflete nevinovate. Pai copiii aia ce se nasteau cu deficiente ce vina aveau ei pentru a sfarsi in modul acela? Si miile de femei ce mureau mutilandu-se singure incercand sa faca avorturi? Insa a nu se intelege ca sunt de acord cu intreruperile voite de sarcina, nici gand! Dar nici ca viata sexuala din cuplu sa fie ca un sport extrem atunci cand mai ai 4 guri de hranit si nu ai ce le pune pe masa.
In democratia asta de bine de rau fiecare tanara are acces la informatie, exista mijloace de contraceptie, pe cand pe vremea aceea nici pomeneala de asa ceva.
Si simplul fapt ca nu puteai sa iti exprimi liber opiniile de teama ca si printre prieteni pot exista asa zisi turnatori.
Am avut un vecin cu care locuiam usa in usa ce a facut inchisoare tot asa ca a avut curajul sa spuna nu stiu ce, si care mai apoi a scris totul intr-o carte. Eram mica insa imi amintesc ca am citit-o de vreo 2 ori si m-a marcat. Si acum imi amintesc pasaje din ea, la ce chinuri a fost supus si cum era obligat sa isi manance propriile fecale. Sunt multe de spus, dar ma opresc. Si am tot dreptul sa critic trecutul atata timp cat nu sunt de acord cu multe lucuri.
Iti multumesc pentru opinii, oricum!

Diana spunea...

L`automne, scumpica mea, pe raftulet aici esti posesoare de record! Si stii de ce? Pentru cel mai luuuung comentariu :)
Iti multumesc ca raspunzi prezent de fiecare data si nu stii cu ce drag citesc eu randurile ce vin de la tine! Te simt aproape ca si cum ai locui in casuta aici, pe raftul cu ganduri!
Acum sa o iau cu inceputul. Ma bucur ca iti place noul playlist si da, am lasat mylene farmer pentru tine, ca stiu cat iti place, va ramane acolo pana o sa imi spui tu: gata, scoate-o ca m-am plictisit de ea!:) Caut imediat si piesa de la tatu ca m-ai facut curioasa! Cat despre ce ai spus in continuare sunt de acord cu tine 100%! Mare dreptate ai! Si aaa, sa nu uit sa te felicit pentru "am fost si eu comandanta de grupa,apoi de detasament si de unitate - cel mai inalt rang..." Bravo!
Te imbratisez cu drag si iti trimit multi pupici! Din cei mai dulci!

Diana spunea...

Cristi, ai o varsta frumoasa, iti doresc multi multi ani inainte! Si sa ne bucuri in continuare cu talentul tau!

Diana Z. spunea...

Vremuri usoare pentru un copil, dificil pentru un adult.
Un trecut gri pe care-l ascunzi intr-un raft si incerci sa privesti la un viitor luminos.

kitu_athena spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=xi0z_T0Gmyc

asa am invatat noi sa scriem si sa citim .. era cat se poate de simplu abecedarul nostru ...
romanii au demonstrat ca singura metoda de a invata respectul este frica ... dreptul de a spune ce gandim este doar o iluzie ..pentru ca presa este controlata politic si fiecare trust media vorbeste de bine pe cei care ii sponsorizeaza ... noi, oamenii de rand nu vom sti nicicand motivele care au dus la asa zisa revolutie din 1989... imi pare rau pentru cei care considera ca au murit ca niste eroi in acele zile .. au fost doar victimele necesare unei lovituri de stat ... dar cica au murit pentru libertate ... dar de ce noi nu interpretam liberatatea la fel ca Germania?.. sau precum China?... Anglia... Franta... libertatea de exprimare nu ne da dreptul sa fim lipsiti de respect fata de cei din jur .. sau sa ne vindem copiii pentru organe ... sau sa nastem pe ascuns si sa aruncam un nou nascut la gunoi .. daca avem acces la informatie .. de ce sunt atat de multi copii nou-nascuti abandonati in maternitati??>.. acum avem un presedinte alcoolic.. care ne-a vandut pe 23 de miliarde de euro.. (3 miliarde = dobanda)... romanii au mancat cu ratia pentru 7 miliarde de dolari ... un imprumut pe care comunismul s-a incapatanat sa-l plateasca ... si in '89 Romania nu avea datorii externe .. oamenii au muncit mult si au mancat putin , dar s-au produs acei bani.. China e una din putine tari care in acest moment are bani ... pt ca la ei functioneaza un alt principiu .. : mai intai facem banul si apoi il cheltuim ... criza asta de acum se datoreaza faptului ca in Statele Unite s-au emis bani fara acoperire... si la un moment dat s-a prabusit tot... in Romania ... o tara "libera" ... s-a mancat si s-a baut pe bani imprumutati... s-au cumparat masini de lux in rate... desi nu aveau bani de benzina .. libertatea a dus la promovarea ca vedete a unor .. nu stiu cum sa le numesc ca sa nu fiu vulgara ... "femei usoare"... care promoveaza pe toate posturile tv pornografia si prostia... tot libertatea de exprimare a pus la chioscul de ziare langa o revista pentru copii o alta pentru adulti... tot la noi exista fata de la pagina 5 si fata de la meteo ( sani mari si prostie cat cuprinde) ... libertatea ii permite uneia precum Elena Basescu sa candideze, desi saraca fata nu stie sa vorbeasca... din ce in ce mai mult cred ca noi, cei nascuti in anii '80.. suntem ultima generatie care nu ne facem poze in oglinda de la baie ... la 14 ani nu stiam ce inseamna placa de indreptat parul .. si nici la 18.. am stiut ce inseamna ghiozdanul plin cu carti si caiete ... nu poseta si telefonul mobil .. :( :(
comunismul a fost criticat si pentru stricarea bisericilor.. acum suntem liberi sa fim crestini, dar este aprobat avortul... pe mine nu m-a impresionat cineva arestat pentru ca a vorbit prea mult ... ci un articol despre avort dintr-o revista din anii '90 .. se numea "salut".. avea imagini cu fatul.. si reactia pe care o avea cand urma sa fie ucis... in libertatea asta multe tinere incep sa ucida mult prea devreme.. si merg mai departe fara sa le pese de ceea ce au aruncat ...
in Romania libera nu mai este la moda inocenta... sau virginitatea...
se pot spune multe, dar sunt prea putini cei ce mai stiu sa asculte ... in loc sa criticam trecutul .. poate ar trebui sa invatam din greseli... dar nu cred ca mai putem schimba generatia "hi5"...

CORA spunea...

Dupa ce am vazut acest film, am trait cu impresia ca sunt fericita supravietuitoare e decretului. Desi mama nu isi dorea la acel moment un copil, m-a crescut totusi cu cea mai mare grija, atentie, responsabilitate si IUBIRE! Cu mult mai multa decat vad eu la mamele din ziua de azi.
Despre viata in regimul trecut, nu pot sa imi dau cu parerea. Pentru ca nu am trait in vremurile cu pricina. Totusi, nu pot sa nu ii invidiez pe tinerii de atunci, care obtineau o locuinta, un job...suficient. Ating problema locuintei, pentru ca ea ma doare cel mai tare...Si ma mai doare si problema AVORTULUI! Degeaba traim in libertate, daca mamele ajung sa curme viata copiilor lor...